Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că Guvernul a aprobat o Ordonanţă de urgenţă care introduce, începând cu data de 1 ianuarie 2025, o indemnizaţie lunară de solidaritate pentru persoanele cu handicap vizual grav, handicap grav şi handicap accentuat care au şi calitatea de pensionar pentru limită de vârstă.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat o decizie care vizează indemnizaţiile pentru completarea veniturilor persoanelor care au lucrat în condiţii cu handicap.
”Guvernul României a aprobat prin ordonanţă de urgenţă modificarea şi completarea legii 448/ 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prin care se introduce, începând de la data de 1 ianuarie 2025, o indemnizaţie lunară de solidaritate pentru persoanele cu handicap vizual grav, handicap grav şi handicap accentuat, care au şi calitatea de pensionar pentru limita de vârstă”, a spus Constantin.
Reprezentantul Executivului a precizat că cuantumul indemnizaţiei de solidaritate va fi stabilit prin raportare la cuantumul pensiei pentru limita de vârstă care este aflat în plată şi va fi majorat anual, în luna ianuarie, cu procentul de majorare al indicatorului social de referinţă ISR, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut.
”Actul normativ elaborat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi aprobat de guvern în şedinţa de astăzi prevede şi acordarea unui punct de sprijin pentru persoanele cu handicap vizual grav, pentru persoanele cu handicap grav şi handicap accentuat, care, după data de 1 ianuarie 2025, vor dobândi calitatea de pensionar. Astfel, un punct de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap vizual grav şi handicap grav, 0,5 puncte de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap accentuat”, a mai arătat Mihai Constantin.
Valoarea acestui punct de sprijin reprezintă 0,125 din acel indice de referinţă ISR, a arătat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Noile prestaţii sociale vor fi acordate de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pe baza informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice.
”Pentru a consolida incluziunea persoanelor cu dizabilităţi, actul normativ aprobat de guvern instituie obligaţia angajatorilor de a dovedi că au solicitat sprijinul organizaţiilor reprezentative pentru încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi”, a mai anunţat Mihai Constantin.
Potrivit Ministerului Muncii, ”prin aceste măsuri se asigură o protecţie socială echitabilă şi se consolidează incluziunea acestor persoane astfel încât veniturile să fie majorate anual. Cuantumul indemnizaţiei de solidaritate va fi stabilit prin raportare la cuantumul pensiei pentru limită de vârstă aflat în plată şi va fi majorat anual, în luna ianuarie, cu procentul de majorare al indicatorului social de referinţă (ISR) la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News