Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat, vineri, că Ministerul de Finanţe va începe o campanie de informare cu privire la instaurarea obligativităţii facturii electronice.
„Vreau să amintesc de implementarea unei decizii hotărâte de Executiv cu ceva vreme în urmă, instaurarea obligativităţii facturii electronice începând cu 1 ianuarie 2024. Este o măsură foarte importantă în tot contextul de combatere a evaziunii, de creşterea colectării veniturilor bugetare şi de digitalizare a serviciilor pe care statul le oferă persoanelor juridice şi fizice în România”, a spus Constantin la Palatul Victoria după şedinţa de Guvern.
El a menţionat că acest proces se află în faze finale de verificare din punct de vedere al securităţii cibernetice.
„Fac un apel la presă să ne ajute să popularizăm acest concept care va intra în vigoare la 1 ianuarie. Ministerul de Finanţe, cel care desfăşoară prin ANAF implementarea acestei facturi electronice, va începe chiar de mâine o campanie extrem de susţinută de informare, printr-o conferinţă de presă găzduită la Ministerul Finanţelor, începând cu ora 11,00, condusă de ministrul de Finanţe Marcel Boloş, dar care va fi însoţit de o gardă de experţi care va explica publicului larg ce implică acest nou sistem de facturare electronică”, a mai afirmat Mihai Constantin.
Sistemul naţional RO e-Factura devine obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2024, pentru operatorii economici care efectuează livrări de bunuri şi prestări de servicii care au locul livrării sau prestării în România.
Standardizarea sistemului de facturare electronică are beneficii semnificative în ceea ce priveşte reducerea fraudei TVA la nivel naţional şi are drept principal scop reducerea pierderilor asociate cu evaziunea fiscală.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News