Mihai Constantin: Salariile pe iunie ale angajaţilor de la Şantierul naval Damen sunt bugetate

Sursa foto: Facebook/Guvernul României

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat joi că salariile pe luna iunie ale angajaţilor de la Şantierul naval Damen Mangalia sunt bugetate, iar şomajul tehnic pentru aceştia este asigurat pentru cel puţin 4 luni.

Mihai Constantin a fost întrebat cât de pregătit este statul român să suporte şomajul tehnic şi pentru ce perioadă pentru angajaţii de la Şantierului naval Damen.

„Am vorbit cu ministrul Economiei şi chiar m-a autorizat să dau un mesaj încurajator celor de acolo. Salariile pe luna iunie sunt bugetate, iar perspectiva şomajului tehnic este şi ea de asemenea finanţată, să spunem, pe o perioadă de cel puţin 4 luni din momentul în care ea urmează să fie declanşată. Dar este o perspectivă pe care Guvernul român, în calitate de acţionar majoritar, vrea să o vadă ca pe o oportunitate. În continuare, printr-un dialog, prin toate demersurile pe care le poate accesa se fac eforturi pentru ca şantierul naval de la 2 Mai să rămână operaţional, să renască şi să îşi continue activitatea, pentru că reprezintă o componentă importantă a sistemului economic românesc din proprietatea statului”, a spus Constantin într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

El a adăugat că angajaţilor de acolo li se vor respectarea drepturile care li se cuvin, iar Ministerul Economiei, care este titularul acestei speţe, lucrează la soluţii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: