Skip to content
Puterea Știrilor Video

Mihai Daraban (CCIR) militează pentru o reformă administrativă: N-ar fi o idee rea din 42 de județe să facem 15

CCIR

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, a vorbit la „Puterea Știrilor” despre întâlnirea de la Cotroceni, organizată de președintele Klaus Iohannis, la care au participat reprezentanți ai mediului de afaceri pentru a discuta măsurile care se impun pentru relansarea economiei și sprijinirea mediului de afaceri.

„În primul rând președintele a subliniat că România nu a fost într-un shutdown. S-a lucrat totuși și în perioada pandemiei, nu a fost o închidere totală ca în alte țări. Președintele a spus că nu și-a dorit sub nicio formă să mai intre în această stare de urgență, dar bineînțeles condiționat și de disciplina noastră ca națiune, adică nu poți, o vrea președintele să nu mai pună stare de urgență, dar dacă lucrurile împing către o situație de genul acela, nu are ce să facă”, a declarat Mihai Daraban.

Cu ocazia acelei întâlniri, președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a înaintat spre consultare un set de 73 de măsuri propuse de CCIR, alături de Camerele de Comerț și Industrie județene, realizate printr-o consultare susținută a comunității de afaceri la nivel național privind politicile publice necesare a fi implementate pe plan economic, financiar, investițional, al pieței muncii și în domeniul agriculturii. Întrebarea care este pe buzele tuturor, este dacă România va supraviețui unui nou val de îmbolnăviri cu Covid-19.

„Va supraviețui, repet, dacă statul își minimalizează cheltuielile, pentru că știți cum e, îmi place să vorbesc pe înțelesul tuturor: să plecăm de la acea definiție a Produsului Intern Brut (PIB), cu acel consum privat domestic al fiecăruia, plus consumul statului, plus investiții, plus export, minus import. Cred că o politică publică pleacă de la cum facem ca din aceste cinci variabile să iasă un PIB mare. De acolo trebuie văzut consumul privat domestic nu trebuie încurajat foarte mult, dar lăsat în pace, pentru că este și oglinda nivelului de trai a unei națiuni. Consumul statului, ce facem cu el? Aici este o problemă! De ce spun că avem rezerve să mai trecem de o criză, pentru că următorii bubuiți vor trebui să fie cei din sectorul bugetar, care nu au simțit în niciun fel de problemă personală perioada crizei pandemiei. Am pus și noi problema în nenumărate rânduri. Am spus că nu ne legăm de sectorul sanitar, de instituțiile de forță care au fost în stradă, în schimb sunt sectoarele bugetare – administrațiile publice, locale, centrale, așa zisele deconcentrate ale statului, chiar și sistemul educațional. Copiii au stat acasă cu părinții, una peste alta, că a fost acel ping-pong cu învățatul de la distanță… Să fim serioși, profesorii au și vacanță de vară, vacanță de iarnă, vacanță de Paște, a mai picat și o pandemie, deci când trag linie o să vadă că au stat mai mult acasă decât pe la școală”, a declarat la „Puterea Știrilor”, Mihai Daraban.

În acest context, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a precizat din nou că o soluție ar fi reconfigurarea aparatului bugetar.

„Soluția este o reformatare a arhitecturii statului, a României, am spus-o și îmi asum public, nu mai trebuie să avem 42 de județe! Exemplul pe care îl avem și îl puteți viziona este harta Curților de Apel din România, create pentru mobilitatea cetățeanului. Cred că o reformă administrativă, care din 42 de județe să facem 15, nu este o idee rea. Noi, ca persoană fizică sau juridică, nu avem nicio interacțiune cu un Consiliu Județean. Eu am intrat prin Consilii Județene la viața mea doar ca să beau câte o cafea. Nu am avut o problemă personală, sau de firmă, legată de Consiliul Județean. La fel, discuțiile despre comune, fără 10000 de locuitori. Adică se plătesc bani enorm de mulți, gândiți-vă la consiliile locale, primari, viceprimari, secretari de primărie, funcționărime, foarte multe resurse financiare care se duc pe apa sâmbetei, iar economia românească așa cum o avem noi și cum aveam chiar înainte de pandemie nu mai poate să ducă în spate acest aparat administrativ”, a conchis Mihai Daraban la „Puterea Știrilor”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *