Skip to content
Politică

Mihai Goțiu desființează proiectul colegilor USR privind închisoarea pentru promovarea ideilor comuniste

Doi senatori USR, Cristian Ghinea și Vlad-Emanuel Duruș, au depus la Senat un proiect legislativ care prevede sancțiuni cu închisoarea pentru orice promovare a unor idei comuniste. Proiectul legislativ a fost semnat de 30 de parlamentari USR în total, dar contestat de cealaltă parte a partidului, care a criticat pachetul legislativ.

Unul dintre contestatari este senatorul USR Mihai Goțiu, care a explicat pentru PSNews motivele pentru care critică demersul colegilor lui:

Pentru că sunt formulate greșit și lasă loc de interpretări pe care nu cred că și le-au dorit inițiatorii. M-aș fi bucurat să văd înainte, dar asta e și vina mea, că nu am văzut înainte proiectul, că nu pot lăsa loc de interpretare pe orice idee care are legătură cu solidaritatea de gen, solidaritatea de conștiință. Din formularea actuală se poate interpreta că toate acestea ar fi comunism, cu toate că în ultimii 25 de ani au fost de foarte multe ori în public asocieri de acest gen”, a declarat senatorul.

Dacă a stârnit atât de multe reacții negative în societatea civilă, chiar în rândul celor care au spus că au votat și vor vota USR, de ce nu a fost proiectul retras încă?

”Nu e vorba de ce nu a fost până acum retras. Chiar acum o jumătate de oră a fost o discuție cu colegii parlamentari, dar n-am avut o concluzie finală, au fost argumente pro și contra. Au fost opinii care au cerut retragerea, au fost opinii care au spus că legea trebuie perfecționată pentru a nu se lăsa loc de interpretări, dar nu s-a finalizat discuția. Eu susțin condamnarea tuturor atrocităților și ororilor comuniste, nu vreau să se înțeleagă greșit acest lucru, dar nu aș vrea ca, folosindu-se de acest lucru, să lase ușa deschisă pentru îngrădirea unor drepturi și libertatea de exprimare, libera circulație a ideilor în spațiul public și așa mai departe”, a încheiat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *