Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a demisionat, joi, din funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL Constanţa şi a făcut acest anunţ printr-o postare pe pagina personală de Facebook. El a mai precizat că a solicitat să fie suspendat din calitatea de membru PNL până când ancheta DNA în ceea ce-l priveşte va fi încheiată.
„Dragi prieteni şi colegi, cu un amestec de tristeţe şi hotărâre, doresc să vă împărtăşesc o veste importantă. Astăzi am decis să-mi prezint demisia din funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PNL Constanţa. O decizie deloc uşoară, pe care m-am văzut obligat să o iau, având în vedere angajamentul meu ferm faţă de obiectivele şi valorile partidului. În lumina circumstanţelor actuale, care mă regăsesc implicat într-un dosar investigat de către DNA, cu suspiciuni de corupţie, şi având în vedere dorinţa mea de a nu afecta imaginea şi activitatea partidului nostru, am considerat că este potrivit să mă retrag şi să îmi depun demisia.
În acelaşi timp, am solicitat suspendarea mea din calitate de membru al PNL, până la finalizarea cercetării, ca o măsură precaută, pentru a respecta procesul legal şi a evita orice interferenţe în desfăşurarea justiţiei. Subliniez că sunt nevinovat şi îmi doresc ca acest pas să demonstreze faptul că priorităţile mele sunt corectitudinea şi integritatea”, a anunţat Mihai Lupu.
El a menţionat că doreşte finalizarea proiectelor pe care le-a început la Consiliul Judeţean Constanţa.
„În pofida acestor evenimente, vă asigur că activitatea mea la CJC rămâne focusată pe nevoile cetăţenilor judeţului, primăriilor şi tuturor celor pe care îi reprezint. Mizez, în continuare, pe încrederea şi suportul colegilor mei, deoarece dezvoltarea judeţului Constanţa şi finalizarea cu succes a proiectelor pe care ni le-am asumat rămân priorităţile mele principale”, a mai transmis preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
Mihai Lupu este cercetat de DNA pentru luare de mită, fiind acuzat că ar fi primit plante decorative şi ar fi beneficiat de lucrări de amenajare a grădinii din partea unui om de afaceri pentru ca acesta să câştige mai multe licitaţii.
Mihai Lupu este preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa din 2020.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News