Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că protestele din ţara noastră sunt îndreptăţite. Acesta a mai precizat că printre aceste revendicări sunt şi nişte „şopârle” şi a adăugat că, într-o săptămână sau două, lucrurile se vor calma, în contextul măsurilor luate joi de către Executiv.
„Lucrurile nu au mers foarte bine în ultimii ani, din punct de vedere al veniturile, al nivelului de trai, pentru că ne-au lovit consecutiv câteva crize mari. S-a acumulat nişte presiuni pe populaţie. La fel de adevărat este că sindicaliştii ştiu că noi, PSD, mereu am fost deschişi la acest tip de negocieri şi au venit la Guvern să-şi strige păsurile. Eu am văzut lista cu cele 76 de revendicări ale agricultorilor. Unele dintre ele întemeiate, altele nu chiar”, a explicat Mihai Tudose, joi la Antena 3 CNN.
Eurodeputatul PSD a mai spus că este vorba despre revendicări, nu despre „şopârle băgate acolo care nu au nicio legătură cu realitatea”.
„Noi vorbim acum de cele întemeiate, nu «şopârle» băgate acolo care nu au nicio legătură cu realitatea. Din ce am vorbit cu prim-ministrul, din ce ştiu de la colegii mei din Guvern, lucrurile sunt pe cale de a fi încheiate. Şi în şedinţa (de Guvern – n.r.) s-au luat nişte decizii şi eu cred că într-o săptămână, două lucrurile se potolesc”, a completat Tudose.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News