Skip to content
Politică

Mihai Tudose, reacționează după ultimul împrumut făcut de Ministerul Finanțelor: ”Va durea al naibii trecerea de la mierea promisiunilor, la fierea dobânzilor”

Inquam Photos / Octav Ganea
" "

Fostul premier al României, Mihai Tudose, reacționează dur după ultimul împrumut făcut de ministrul Finanțelor Florin Cîțu (c.n. 290 de milioane de euro) și atrage atenția asupra problemelor pe care le va avea România din punct de vedere economic.

„La Bruxelles, prioritatea toamnei e adoptarea planului UE de redresare economică, în vreme ce guvernele ţărilor membre pregătesc programele de relansare. Ăsta-i contextul în care dl Cîţu își continuă imperturbabil ritmul furibund de împrumutare. Aşa că indicatorii macroeconomici ai României ating cote de avarie, dar obsesia electorală bate orice urmă de rațiune.

" "
" "

Numai ieri, 3 septembrie, dl Cîţu a împrumutat 290 de milioane de euro de la bănci. Iar planul Ministerului Finanțelor Publice de împrumuturi de la băncile comerciale, prin emisiuni de certificate de trezorerie şi obligațiuni de stat, este de un miliard de euro pe luna septembrie.

Problema – nu doar guvernamentală, ci națională – e că banii europeni, pe care se bazează PNL vor veni în cel mai bun caz vara viitoare. Adică la un an de la acordul liderilor statelor UE, din 21 iulie, privind Planul european de relansare„, susține Mihai Tudose.

„Din păcate, creșterea datoriei nu e doar consecința crizei pandemice, ci o tendință păguboasă mai veche. Dovadă stă faptul că România e a doua țară din UE cu cea mai mare creștere a datoriei publice între trimestrul 1 din 2019 şi primul trimestru din acest an, adică +3,6%. Şi asta când încă nu se făcuse simţit impactul Covid19! Că suntem într-o direcție greșită ne arată şi discrepanța între indicatorii consumului şi cei ai producției.

„Să sparie gândul”, vorba cronicarului, de ce poate face Florin Cîţu până atunci! Va durea al naibii trecerea de la mierea promisiunilor, la fierea dobânzilor… Iar între timp ne cam arde casa. Și buzunarele…”, a mai scris acesta pentru digi24.ro.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *