Mihnea Predețeanu: Lipsa de transparență și comunicarea slabă au erodat imaginea premierului Ilie Bolojan

Mihnea Predețeanu despre deficiențele de comunicare guvernamentală

Frustrarea tot mai mare a publicului față de lideri precum Ilie Bolojan și Nicușor Dan provine dintr-o gestionare deficitară a comunicării guvernamentale, spune Mihnea Predețeanu, la Puterea Știrilor.

„Sunt absolut convins că sunt o mulțime de măsuri probabil corecte pe care oricine de bună credință le-ar fi luat în locul premierului Bolojan, dar care fiind comunicate slab, ca să nu folosesc alte cuvinte, cred că din cauza asta a avut foarte mult de suferit”, a punctat Predețeanu.

De altfel, întreaga structură a statului eșuează în a fi deschisă față de populație, o atitudine care nu mai este compatibilă cu prezentul.

„Statul nu este atât de transparent pe cât și-ar dori cetățeanul”, a mai afirmat analistul, criticând mentalitatea de a lucra în spatele ușilor închise fără a oferi explicații în timp real. „Atitudinea asta: lasă-mă că fac și-ți arăt după aia ce am făcut, nu mai funcționează, mai ales în era asta a tehnologiei în care avem acces la informații imediat. M-as aștepta ca lucrurile să fie puțin mai transparente și să fie mai clar comunicate către public”.

În plus, a subliniat Predețeanu, este o prăpastie între imaginea de salvator proiectată în campanie și realitatea dură a guvernării, care a alimentat teorii ale conspirației în mediul online.

„Bolojan a fost privit ca fiind Robin Hood-ul care vine să ne salveze. Neapucând să facă toată povestea asta și luând de la toată lumea, ajungi să crezi că totuși dacă cineva are, îți construiești o conspirație în mintea ta pe care o publici printr-o postare și găsești cu mare ușurință câteva sute de adepți instant”, a mai spus analistul.

 

Urmărește emisiunea Puterea Știrilor, invitat analistul Mihnea Predețeanu

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: