Skip to content
Europa

Mii de muncitori au protestat în fața fabricii Renault din Maubeuge, Franța: ”Acesta este un cutremur industrial”

newseu.cgtn.com

Mii de oameni au demonstrat sâmbătă dimineață în fața fabricii Renault din Maubeuge, în nordul Franței, împotriva deciziei producătorului de autovehicule de a reduce 15.000 de locuri de muncă în întreaga lume, inclusiv 4.600 în Franța, potrivit AFP, citată de Hotnews.

Uzina, care angajează în jur de 2.100 de persoane, a fost închisă încă de vineri. Conducerea producătorului intenționează să transfere producția de utilități electrice Kangoo în orașul Douai – în jur de 2.900 de angajați – la 70 km distanță.

„Acesta este un cutremur industrial. Vrem să ne menținem activitatea aici. Astăzi, acest eveniment este foarte important, chiar dacă este doar primul pas, pentru a arăta guvernului și Renault că angajații și locuitorii acestui district sunt atașați de această companie și că suntem susținuți. Avem nevoie de aceste locuri de muncă, altfel un întreg teritoriu va muri!”, a declarat liderul sindicalist Jérôme Delvaux.

Renault a publicat vineri planul său de reducere a costurilor care prevede și reducerea efectivelor cu 15.000 de angajați în lume. Printre prevederi se numără și suspendarea proiectelor de creștere capacitară planificate în Maroc și România. Dacia avea un proiect de 100 milioane euro pentru creșterea cu 15% a capacității de producție, o parte din el s-a făcut, iar restul se suspendă. Proiectul ar fi trebuit să ducă la 406.000 de mașini pe an capacitate de producție, față de 350.000. Ar putea avea de suferit și producția de cutii de viteze din România, fiindcă Renault vorbește despre un studiu pentru ”raționalizarea activităților de fabricație a cutiilor de viteze în lume”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *