Mii de oameni au rămas blocaţi în aeroporturi şi în gări în sudul Germaniei, din cauza ninsorilor abundente

Sursă foto: Youtube / Captură video

Pe aeroportul din Munchen nu mai aterizează şi nu mai decolează nicio cursă până duminică dimineaţa. Şi Austria și Elveția au probleme mari din cauza zăpezii. Iar în Italia, o furtună puternică a măturat coasta toscană.

În landul Bavaria a nins atât de mult, încât în doar câteva ore stratul de zăpadă a ajuns la o jumătate de metru. Zona cea mai afectată este Munchen. Sute de trenuri și aproape o mie de zboruri au fost anulate. Pasagerii au rămas blocați în aeroporturi și gări.

Până mâine dimineață, cel mai devreme la ora 6.00, aeroportul din Munchen este complet închis, atât pentru decolări, cât și pentru aterizări.

Ministerul Afacerilor Externe de la București a emis o atenționare de călătorie în Germania.

Și în Austria, traficul feroviar e grav perturbat din cauza vremii. Au fost anulate mai multe trenuri, iar în zona Salzburg, primăria a închis parcurile, cimitirele și grădina zoologică, deoarece exista pericolul prăbușirii copacilor, încărcați de zăpadă.

În regiunea Liguria, în nord-vestul Italiei, a fost o furtună de o violență fără precedent în ultimii ani. Viteza vântului a depășit 140 de kilometri pe oră.

Valuri de peste 4 metri au izbit țărmul și au provocat pagube materiale.

În mai multe zone, râurile au ieșit din matcă, din cauza ploilor diluviene.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL