Mii de oameni în stradă la Dresda la o contramanifestaţie, la controversata comemorare a bombardamentului din 1945

Sursa foto: Twitter

Câteva mii de oameni au ieşit în stradă duminică la Dresda la o contramanifestaţie, în timp ce extrema dreaptă comemora distrugerea oraşului de către forţele aliate la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, relatează dpa.

Potrivit istoricilor, circa 25.000 de oameni au fost ucişi de bombardamentul aerian american şi britanic de la Dresda din februarie 1945, a cărui justificare morală a fost mai târziu intens dezbătută de istorici, dar şi de grupuri politice de dreapta şi de stânga din Germania, notează dpa.

Poliţia a indicat că aproape 5000 de oameni au participat în ploaie la contramanifestaţie şi aproape 1000 la aşa-zisul „marş funerar” organizat de extremişti de dreapta.

Au fost mobilizate un elicopter, poliţia călare şi poliţişti din mai multe landuri pentru a preveni o escaladare între cele două grupuri.

Aproape 150 de persoane au fost reţinute, a menţionat poliţia pe platforma X.

Dresda, oraş din fosta Germanie de est comunistă, este cunoscută pentru numărul relativ mare de nazişti autodeclaraţi, precum şi de susţinători ai formaţiunii populiste de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: