Skip to content
Politică

Mii de români ies în stradă

În această seară, vineri, 14 noiembrie, în mai multe oraşe din România se organizează proteste sau „plimbări“ civice în semn de solidaritate cu românii din diaspora, dar şi pentru a-i îndemna pe cei din ţară să iasă în număr cât mai mare la vot la cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerile prezidenţiale 2014.

Mii de români şi-au anunţat pe Facebook prezenţa la manifestaţiile pentru susţinerea dreptului la vot al românilor din diaspora, dar şi pentru a-i convinge pe cât mai mulţi oameni să iasă duminică la vot, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale 2014, în care candidează Klaus Iohannis (ACL) şi Victor Ponta (PSD+UNPR+PC).

Protestele sunt organizate în mai multe oraşe ţară, printre care: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Oradea, Braşov, Sibiu, Timişoara, Iaşi, Baia Mare, Constanţa, Ploieşti, Arad, Târgu Mureş, Galaţi, Târgovişte şi Târgovişte.

Astfel de proteste au fost organizate şi sâmbăta trecută, când mii de oameni au ieşit în stradă. Reamintim că în primul tur al alegerilor prezidenţiale, din 2 noiembrie, mii de români de peste hotare s-au revoltat din cauză că nu au mai putut ajunge la urne, după ce au stat mai multe ore la coadă, în faţa secţiilor de votare din incinta ambasadelor sau consulatelor României. Oamenii au criticat proasta organizare a scrutinului, de către Ministerul de Externe.

Noul ministru al Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a anunţat luni, 10 noiembrie, că Guvernul a majorat bugetul MAE cu 1,5 milioane de lei din fondul de rezervă pentru a asigura desfăşurarea în condiţii bune a celui de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale în diaspora. Cu aceşti bani, MAE va dispune trimiterea unui număr de şapte ştampile şi cabine de vot, maximul care îl permite legea, suplimentarea personalului din secţiile de votare cu 120 de oameni, înlocuirea reprezentanţilor partidelor care nu sunt prezenţi cu diplomaţi MAE şi accesul la declaraţia pe propria răspundere dinaintea zilei de 16 noiembrie.

Bucureşti. Plimbare până la Guvern pentru a-i îndemna pe români să voteze: „Este şi o plimbare împotriva lui Ponta“

Primăria Generală a Capitalei nu a autorizat protestul de vineri, 14 noiembrie, creat pe reţelele de socializare, prin care românii sunt îndemnaţi să iasă la vot. Cu toate acestea, bucureştenii au anunţat pe diferite grupuri create pe Facebook că vor ieşi să protesteze, organizând „o plimbare civică“ împotriva lui Victor Ponta. Evenimentul anunţat pe Facebook, care nu a fost autorizat de municipalitate, se numeşte „Votul tău e important, fii duminică votant!“ şi ar fi trebuit să aibă loc în Bucureşti astăzi, de la ora 18.00. Deşi organizatorii au cerut avizul Primăriei Generale, municipalitatea nu a aprobat organizarea evenimentului. Cu toate acestea, pe reţelele de socializare bucureştenii au anunţat că nu renunţă cu una cu două şi că astăzi se vor strânge în Piaţa Universităţii, potrivit Adevarul.

Timişoara. „Fii timişorean!“ Protest pro-diasporă şi anti-corupţie la Timişoara, pentru un vot drept şi democratic

Timişorenii vor ieşi, în această seară, de la ora 18.00, la un nou miting pentru democraţie şi împotriva premierului Victor Ponta. Protestul aprobat de Primăria Timişoara se va desfăşura în Piaţa Victoriei, între orele 18-21. Adunarea s-a făcut din nou pe Facebook, unde, până la această oră, au aderat în jur de 2.500 de persoane. „Primele strigăte împotriva comunismului s-au făcut auzite în 1989 aici, la Timişoara. Atunci, timişorenii au dat posibilitatea săvărşirii unei reacţii în lanţ în toată România care ne-o eliberat pe toţi de comunism. Haide să arătam din nou, ce înseamnă Timişoara! Vino din nou pentru a sta unit şi solidar cu românii din diaspora şi din ţară pentru dreptul de a vota într-o ţara cu un guvern corupt şi fraudulos! Ponta crede că a învins, ei bine, nu a învins încă. Acesta nu va fi, sperăm noi, un protest al Banatului şi Ardealului, ci al întregii Românii! Fraţi români de pretutindeni, haideţi să ieşim în stradă pentru a ne expune punctul de vedere, fără să fim plătiţi şi mituiţi de nimeni, în sinceritatea noastră! Indiferent de sfidări şi insulte, nu vom crâcni şi vom sta uniţi, unul lângă altul şi vom arăta că atât timp cât noi stăm în picioare, ei nu vor triumfa!”, se arată în motivarea organizatorilor mitingului.

Sibiu. Sibienii protestează vineri seara pentru votul din diaspora

Sute de persoane sunt aşteptate vineri în centrul Sibiului pentru a protesta faţă de modul în care a fost organizat votul în diaspora. Mobilizarea general s-a făcut pe Facebook, iar protestul are loc vinery seară între orele 18:00-20:00 pe traseul Piaţa Mare – strada Nicolae Bălcescu – Piaţa Mare, fiind avizat de către Primăria Sibiu. “Haideţi să ne strângem în data de 14.11, într-un număr cât mai mare, la ora 18:00, în Piaţa Mare, pentru a face un pas spre o Românie normală, spre o Românie a lucrului bine făcut, spre respect reciproc, civilizaţie şi seriozitate!“ Mai mulţi tineri din Sibiu au realizat un videoclip emoţionant care a devenit viral pe reţelele de socializare. Tinerii poartă pancarte cu mesaje în care explică de ce îl susţin pe Klaus Iohannis.

Braşov. Protest pentru un vot democratic în diaspora

Zeci de mii de români sunt chemaţi diseară să iasă în stradă în marile oraşe pentru a protesta faţă de modul cum sunt organizate alegerile în diaspora. Mesajele de chemare la manifestaţie circulă pe facebook şi au fost distribuite deja de mii de oameni. La Braşov, protestul este anunţat pentru diseară la ora 18.00 în faţa Prefecturii. Mai sunt anunţate manifestării şi la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Sibiu, Oradea, Iaşi, Baia Mare, Constanţa, Ploieşti, Arad, Galaţi, Târgovişte şi Craiova. Motivul pentru care oamenii sunt chemaţi să iasă în stradă este legat de încălcarea dreptului la vot a românilor din diaspora.

Iaşi. 1.700 de persoane şi-au anunţat prezenţa la protestul de solidarizare cu diaspora de la Iaşi

Ieşenii nemulţumiţi de modul de organizare al alegerilor în diaspora vor protesta astăzi, începând cu ora 18.00. Aproape 2.000 de persoane şi-au anunţat prezenţa. Manifestarea de solidarizare cu românii care nu au putut vota în turul I, mai ales cei din străinătate, se va desfăşura la Iaşi în zona Palatului Culturii. Primăria municipiului Iaşi a primit o cerere de autorizare a protestului de la Ionuţ Iftode, cerere avizată pozitiv de oficialii ieşeni. Acelaşi Ionuţ Iftode este unul dintre administratorii paginii de Facebook pe care s-a mediatizat protestul din această seară. Până la ora redactării acestei ştiri, pe contul de pe reţeaua socială în jur de 1.700 de persoane.

Constanţa. „Înlăturaţi Ciuma Roşie care s-a extins ca o pânză de păianjen peste România“

Vineri, 14 noiembrie, constănţenii vor pleca într-un marş pe străzile oraşului, protestând astfel faţă de abuzurile Puterii. Adunarea se dă în faţa sediului Primăriei, ora 16.00. Traseul marşului în Constanţa va fi următorul: Primărie – Dacia – Casa de Cultură – Republica – Primărie. De la ora 18.00, constănţenii vor protesta în faţa sediului primăriei. La Constanţa, şi-au anunţat prezenţa aproape 2.500 de manifestanţi. Organizatorii spun că rolul mitingului este acela de a-i atenţiona pe guvernanţi că nu pot abuza de puterea de care dispun pentru a-şi servi propriile interese.

1 comentariu la “Mii de români ies în stradă

  1. Cand mai ai doar o zi si poti iesi democratic sa votezi, dar tu preferi sa faci taraboi in strada, atunci te numesti anarhist, nu democrat ! Iar anarhismul nu este un drept, ci o manifestare a intolerantei, condamnata in orice democratie consolidata. Pentru ca unul din principiile de baza ale democratiei este ca minoritatea sa se supuna majoritatii, si de-abia apoi sa ceara sa fie respectata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *