Mii de studenți din Regie stau fără apă caldă și căldură de două săptămâni

Sursa foto: Pexels

Coşmar în campusul Regie din Capitală. Peste 8.000 de studenţi nu au apă caldă şi căldură, după ce surparea unei străzi din apropierea complexului a avariat o conductă. Aşa că tinerii fac baie la sălile de sport din oraş, la prieteni sau merg acasă la părinţi, în alte localități. Reprezentanţii Universităţii ridică din umeri şi spun că nu-i pot ajuta cu nimic pe studenţi. De partea cealaltă, reprezentanţii Termoenergetica spun că abia au obţinut avizele pentru a se apuca de lucrare.

Este situaţia de care se lovesc de aproape două săptămâni studenţii cazaţi în campusul Regie din Capitală.

8.000 de studenţi, din aproape 30 de cămine stau fără apă caldă şi căldură.

Bogdan Constantinescu, preşedinte Asociaţia Studenţilor din Universitatea Politehnica din BucureştiAsociaţia în sine nu a făcut o petiţie, studenţii au făcut petiţii. Noi am discutat doar cu conducerea Universităţii. Noi sperăm că în următoarea perioadă să se rezolve.

De curând, o stradă din Bucureşti, aflată pe o proprietate privată, s-a surpat brusc sub greutatea unei măşini de gunoi şi a unui autoturism. Atunci a fost avariată conducta care alimenta campusul Regie.

Mihai Corocăescu, directorl general administrativ, Politehnica din BucureştiÎn viitor, Universitatea îşi va dezvolta propriul sistem de încălzire, cu propriile cazane, cu centrală proprie. Astăzi se împlinesc două săptămâni de când Termoenergetica a sistat furnizarea agentului termic în Politehnică.

Reprezentanţii Termoenergetică promit reluarea furnizării apei calde şi a agentului termic la sfârşitul săptămânii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: