Mii de vedete social media se reunesc la Vatican, la Jubileul Misionarilor Digitali și al Influencerilor Catolici

Sursă foto: Freepik

Vaticanul încurajează propagarea mesajului creștin prin intermediul rețelelor de socializare ,pentru a ajunge la cât mai mulți oameni care au nevoie de acest mesaj, organizând săptămâna aceasta, la Roma, ‘Jubileul Misionarilor Digitali și al Influencerilor Catolici’, conform unui material publicat joi de AFP.

Toată lumea folosește rețelele de socializare, este important să fim și noi acolo‘, susține pe Instagram părintele Giuseppe Fusari, purtând o cămașă cu guler roman și mâneci scurte care îi dezvăluie tatuajele, împărtășește pasaje din Evanghelie într-un videoclip cu cei 63.000 de urmăritori ai săi.

‘Preotul cool’ dintr-o parohie din orașul Brescia a venit din nordul Italiei pentru a participa la ‘Jubileul Misionarilor Digitali și al Influencerilor Catolici’, un eveniment unic organizat de Vatican, care reunește săptămâna aceasta mii de vedete ale rețelelor de socializare.

Acest eveniment ne permite să ne cunoaștem‘, se bucură bărbatul de cincizeci de ani, care folosește zilnic diversele platforme pentru a împărtăși ‘cuvântul lui Dumnezeu’ cu cât mai mulți oameni posibil și, uneori, videoclipuri cu cățelul său chihuahua. Aceasta este o formă modernă de evanghelizare, pe care Biserica Catolică pare să vrea să o încurajeze.

Simplul fapt că Vaticanul a decis să organizeze acest eveniment ne spune că ‘este important, mergeți mai departe, suntem cu voi și împreună vom găsi o modalitate de a realiza această nouă evanghelizare‘, a declarat pentru AFP sora Albertine, una dintre cele mai urmărite influencere catolice franceze, aflată la Roma pentru eveniment.

Călugărița, în vârstă de 29 de ani, care are peste 320.000 de urmăritori pe Instagram și ale cărei videoclipuri de pe TikTok au depășit un milion de vizualizări, vede platformele digitale ca pe un ‘câmp misionar’ în sine, unde poate ajunge la tineri, dar și la necatolici.

Folosind convenții de social media, cu un limbaj simplu, o editare dinamică și o energie contagioasă, ea își povestește viața de zi cu zi, oferă sfaturi despre citirea Bibliei și oferă rugăciuni ghidate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: