Miliardarul Rupert Murdoch se căsătorește. Cine este aleasa sa

Sursa: Facebook

Mogulul media Rupert Murdoch s-a logodit pentru a şasea oară, s-a aflat joi, de această dată cu Elena Zhukova, un cercetător pensionat, scrie The Guardian.

Biroul lui Murdoch a anunţat că miliardarul în vârstă de 92 de ani urmează să se căsătorească cu Zhukova, un biolog molecular pensionat, în vârstă de 67 de ani, potrivit New York Times.

În aprilie, presa a relatat că Murdoch ieşea la întâlniri cu Zhukova, la doar patru luni după ce el a pus capăt logodnei de două săptămâni cu Ann Lesley Smith, o moderatoare de radio conservatoare, în vârstă de 67 de ani.

Invitaţiile la nunta lui Murdoch, care va avea loc la Moraga, via şi reşedinţa sa din California, au fost deja trimise, relatează Timesc, citând un reprezentant al lui Murdoch, care a mai fost căsătorit de patru ori.

Murdoch a întâlnit-o pe Zhukova la o reuniune de familie extinsă găzduită de cea de-a treia soţie a lui, Wendi Deng, cu care a fost căsătorit timp de 14 ani, înainte de a cere divorţul în 2013.

Fiica ei în vârstă de 42 de ani, Dasha Zhukova, este o colecţionară de artă şi filantroapă ruso-americană care a fost căsătorită anterior cu Roman Abramovich, oligarh rus şi fost proprietar al clubului de fotbal din Premier League Chelsea.

Vestea privind cea mai recentă logodnă a lui Murdoch vine la doar cinci luni de când el a anunţat că se retrage de la conducerea imperiului său media, pe care l-a construit după ce tatăl său i-a dat primul ziar.

Compania lui Murdoch News Corp, tranzacţionată public şi având sediul la New York, deţine sute de publicaţii digitale locale, naţionale şi internaţionale, inclusiv Wall Street Journal, Fox News şi Sky News Australia, precum şi editura HarperCollins.

Mogulul media se laudă cu o valoare netă de 8,96 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: