Milioane de euro, ajutor de stat pentru cea mai mare fabrică românească de prelucrare a lânii

Foto: How it's made

Opt companii selectate au semnat luni, 18 decembrie, contractele de finanțare, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului( MEAT). Printre proiectele care vor primi finanțare se află și fabrică românească de prelucrare a lânii.

Capacitate de procesare-25.000 de tone de lână brută pe an 

Eco Partnersheep Insulation SRL va avea o unitate de prelucrare a lânii, iar ajutorul de stat acordat prin HG nr. 959/2022 se va ridica la 182 de milioane de lei (36,6 milioane de euro).

Conform informațiilor investitorului, capacitatea de prelucrare a fabricii va fi de 25.000 de tone de lână brută pe an şi vor fi realizate produse fono şi termoizolante din lână, dar şi lanolina, îngrăşămintele organice. Investiţia inițială în fabrică a fost evaluată la 30 de milioane de euro.

Beneficiarii au obligația de a prezenta dovada cofinanțării precum și de a demara investiția, in termen de 6 luni de la semnarea acordurilor de finanțare. Plățile în cadrul acordurilor de finanțare se vor efectua pe principiul rambursării cheltuielilor efectuate de către beneficiari pe parcursul realizării investiției.

Mii de tone de lână ajung in fiecare an la gunoi sau pe foc pentru ca nu mai exista cerere

De zeci de ani, ciobanii se plâng că lâna de oi nu mai este la mare căutare, de aceea, cei mai multi o aruncă. Crescătorii de oi  spun că prețurile s-au tot modificat din cauză că piața i-a forțat la un preț din ce în ce mai mic. Nici cu prețuri de nimic nu se pot descurca în piață, pentru că este, se pare, un blocaj mondial în domeniul lânii.  Oamenii nu se mai îmbracă cu produse din lână, în case nu mai găsești covoare de lână, sau pături sau alte materiale. Si atunci, dacă nu se mai folosește, nu se mai găseste o întrebuințare. Prețul cu care cumpără lâna este, în medie, un leu, până la un leu și 40 de bani pe kilogram.

Intr-un interviu, Adrian Izvoranu, cel care a condus Casa de Comerț Unirea, spunea că o mare problemă în privința lânii este  cea a importurilor deoarece prețul și calitatea furnizării lânii care vine din Asia extremă nu au rival, așadar cantitatea de lână necesară este acoperită din alte părți ale globului.

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: