Milioane de români cu facturi la energie pe zero sau minus. Care este motivul și când se face actualizarea plăților

Sursa foto: Facebook

Milioane de români au primit sau vor primi facturi la energie cu valori pe minus sau cu valoarea zero din cauza unei încurcături cauzate de o taxă impusă de autorități. Taxa, care ulterior a fost amânată de Parlament, a fost inclusă în facturile emise de furnizori. Aceștia avertizează acum că facturile la zi vor întârzia.

Furnizorii de energie au fost nevoiți să refacă toate facturile emise în ultimele luni din 2024, după ce a fost introdusă nouă taxă, care a fost ulterior amânată de legiuitori.

Taxa amânată, denumită contribuția pentru contracte pentru diferență, are însă o valoare foarte mică, de 0,000128 lei/kWh. Cu alte cuvinte, pentru o factură la un apartament cu două camere, cu un consum de 100 de kWh, de exemplu, taxa ar fi de unu-doi bani, potrivit știrileprotv.ro.

Deși inițial a fost anunțată de oficiali de la 1 octombrie, ea a fost amânată de Parlament pentru anul acesta.

Facturile, trimise cu întârzieri

Laurențiu Urulescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România, a precizat că facturile ar putea să ajungă cu întârziere la consumatori.

„Este posibil să vină facturi cu întârziere, dar nu vorbim de mai mult de o lună, două. E posibil ca până la datele emiterii celor din ianuarie, respectiv în februarie, să se rezolve problema”, spune Urulescu.

Ce reprezintă noua taxă

Prin contribuția pentru contractele pentru diferență, consumatorii casnici finanțează o schemă menită să încurajeze producția din surse nepoluante, susținută din fonduri europene.

”Consumatorii, prin această taxă, plătesc cheltuielile operaționale ale schemei de sprijin, pentru că toate operațiunile se desfășoară pe o platformă care înregistrează niște cheltuieli, care nu sunt finanțate din fondul pentru modernizare”, spune George Niculescu, președintele ANRE.

Contribuția ar urma să fie introdusă din nou în facturi din aprilie, odată cu expirarea plafoanelor pentru consumatori.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: