Skip to content
Sport

Militarii care au participat la jocurile Invictus, premiaţi la Parlament

Facebook

Militarii care au făcut parte din lotul României la Invictus Games 2022, desfăşurate la Haga, s-au întâlnit, marţi, cu deputaţi din comisiile pentru tineret şi sport şi pentru apărare, prilej cu care au fost premiaţi în numele Parlamentului cu o plachetă şi diplome, în semn de recunoştinţă pentru tot ceea ce au făcut pentru România.

Deputaţii prezenţi au subliniat că România nu a acordat suficientă recunoaştere acestor militari şi le-au transmis toată susţinerea pentru viitoarele proiecte. Deputatul liberal Pavel Popescu, preşedintele Comisiei pentru apărare, a spus că România nu a reuşit să pună prea mult preţ pe ceea ce au făcut militarii pentru ţară.

„Vorbesc în nume propriu acum, stând în faţa dumneavoastră şi uitându-la la fiecare dintre dumneavoastră mă simt un ipocrit, ca politician. Şi una din durerile mele în periplul acesta politic este faptul că România nu a reuşit, şi aici vorbesc şi de mediul politic, nu a reuşit să pună prea mult preţ pe ceea ce aţi făcut dumneavoastră pentru ţară. Vorbesc ca un politician şi, repet, că mă simt ipocrit pentru că mi-aş dori de multe ori să ajungem la sentimentul acela preţuire reală pentru cei care sunt veteranii noştri şi pentru cei care luptă pentru România. (…) Mi-am dat seama că, după luptele pe care le-aţi dus, în numele ţării, în numele dreptăţii, în numele valorilor pe care le-aţi apărat în numele nostru, alţii început o luptă mult mai grea decât cea de pe front şi nu mă refer la competiţia la care aţi participat, ci la faptul că, în viaţa de zi cu zi, lupta dumneavoastră este una total diferită de lupta noastră”, a susţinut Popescu.

Directorul Statului Major al Apărării, general maior Corneliu Postu, a afirmat că această iniţiativă face cunoscut proiectul Invictus. „Invictus înseamnă că lăsăm în urmă durerea, dar nu lăsăm niciodată în urmă un camarad. Proiectul Invictus este despre România, este despre noi, românii”, a spus acesta.

Plutonierul adjutant Florin Boc a afirmat, la rândul său, că, chiar dacă proiectul Invictus este despre „a găsi puterea de a ajunge la linia de start”, militarii au reuşit să ajungă de fiecare dată la „linia de finish”. „Sportul are puterea de a schimba vieţi, sportul aduce oamenii şi popoarele lumii împreună şi ne arată nouă faţa viitorului, una bazată pe unitate, prietenie, camaraderie şi respect. (…) Datorită oamenilor care au pus suflet şi timpul şi creativitatea în folosul comunităţii, astăzi proiectul Invictus în România este un adevărat proiect de educaţie, care ne învaţă să nu renunţăm niciodată oricât ar fi de greu, să continuăm să promovăm şi să apărăm cu toată forţa valorile noastre naţionale. Invictus este despre a lăsa în urmă durerea, dar niciodată camaradul”, a susţinut Florin Boc.

Militarii care au făcut parte din lotul României la Invictus Games 2022 au fost premiaţi, marţi, şi de ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul MApN, transmite Agerpres.

Lotul României la Invictus Games Haga a fost alcătuit din 20 de militari răniţi, clasaţi cu gradul II şi III de invaliditate sau apt limitat, care au evoluat la şapte discipline sportive, dintre care şase discipline individuale (tir cu arcul, atletism, rowing, powerlifting, ciclism şi înot) şi una de echipă (volei din poziţia şezând).

Sportivii români au câştigat medalii de aur la proba de arc olimpic (Cojocaru Emil, Căpăţînă Iulian şi Romila Eduard) şi proba de arc compound (Neagu Marcel), medalii de argint la proba de aruncare a bilei (Valentin Ciolan), arc compound (Neagu Marcel, Bolovan Florin şi Toma Mihai) şi arc olimpic (Cojocaru Emil).

Ţara noastră s-a aflat la cea de a treia prezenţă la competiţia sportivă internaţională care susţine recuperarea fizică şi psihică a militarilor răniţi în operaţiuni militare, după jocurile organizate la Toronto (2017) şi Sydney (2018).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *