Skip to content
Puterea Știrilor Video

Mîndruță, pronostic înainte de alegeri: ce candidați se vor duela în turul 2 al prezidențialelor

Inquam Photos / George Călin

Jurnalistul Lucian Mîndruță, invitat în studioul Puterea Știrilor, a fost întrebat pe cine dintre candidați îi vede ajungând în turul 2 al prezidențialelor.

Astfel, Mîndruță a precizat că, în ciuda conflictelor ce au măcinat PSD, Viorica Dăncilă, candidatul partidului la prezidențiale, va ajunge în turul 2 alături de Klaus Iohannis, prezidențiabilul PNL.

Așa cum se prezintă acum situația, în turul 2 al prezidențialelor îi văd pe Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. Eu mă așteptam ca PSD să se spargă și să se facă țăndări și o parte să se ducă la Ponta. Nu s-a întâmplat așa. Surprinzător, baronii au decis că, de fapt, în acest moment cea mai bună șansă a lor este unitatea. Și-au dat seama că această barcă se va scufunda și vor rămâne la suprafață doar împreună.

Și-au dat seama că dacă pleacă mai mulți, barca se va scufunda, astfel că au decis să se strângă în jurul ei. Sunt absolut sigur că vor face campanie pentru ea și vor trage de voturi pentru ea”, a declarat Lucian Mândruță, la Puterea Știrilor.

Sâmbătă, 12 octombrie 2019, a început oficial campania electorală. Alegătorii sunt așteptați în secțiile de votare în 10 și 24 noiembrie, pentru a-l alege pe cel care va conduce România în următorii cinci ani. În cursa pentru mandatul de președinte au intrat 14 candidați: profesori, juriști, oameni de afaceri, actori și medici veterinari.

1. Primul este chiar președintele Klaus Iohannis, care își dorește un al doilea mandat la Palatul Cotroceni. Este susținut de PNL.

Născut la Sibiu, are 60 de ani și a absolvit Facultatea de Fizică de la Cluj. A fost profesor de fizică, iar apoi inspector școlar.

Vreme de 14 ani, între 2000 și 2014, a fost primar al municipiului Sibiu.

A câștigat primul mandat de președinte cu peste 6, 2 milioane de voturi, după o finală cu Victor Ponta.

2. Pe poziția a doua a buletinului de vot găsim un fost ambasador în Danemarca și Islanda. Theodor Paleologu, 46 de ani, a renunțat la diplomație pentru a intra în politică în 2008. A fost ales deputat de București (PDL/PMP) și a deținut postul de ministru al Culturii timp de un an.

A studiat Filosofia la Sorbona și are un doctorat în științe politice la Universitatea Ludwig Maximilian din München. Este susținut de PMP.

3. Dan Barna, propus de alianța USR – PLUS pentru funcția de președinte, este pe poziția a treia a buletinului de vot. Deputat și președinte al Uniunii Salvați România, s-a născut în urmă cu 44 de ani la Sibiu și este jurist de profesie.

În 2016 a fost secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene în guvernul Cioloș.

4. Următorul candidat, pe poziţia a patra a buletinului de vot este liderul UDMR, Kelemen Hunor. Are 51 de ani și este deputat din anul 2000. A fost ministru al Culturii în două rânduri.

Kelemen Hunor are specializări în medicină veterinară, dar și în filosofie. Este autorul unui roman și a mai multor volume de poezie. Pentru activitatea literară a obținut în anul 1995 Premiul Uniunii Scriitorilor.

5. Viorica Dăncilă este candidatul PSD la funcția de președinte al României. A ajuns la conducerea Guvernul României în ianuarie 2018, iar din luna mai a acestui an a preluat conducerea PSD, după încarcerarea fostului lider, Liviu Dragnea.

Viorica Dancilă a fost europarlamentar între 2009 și 2018.

Născută la Roșiorii de Vede, are 55 de ani, este absloventă a Institutului de Petrol și Gaze din Ploiești și a fost inginer și profesor de tehnologie.

6. Un alt fost europarlamentar, Cătălin Ivan este candidatul Partidului Alternativa pentru Demnitate Naţională (ADN). Cătălin Ivan, 40 de ani, este economist, iar cele două mandate din Parlamentul European le-a obținut pe listele PSD.

7. Urmează pe buletinele de vot un fost deputat PSD, Ninel Peia, care candidează din partea partidului Neamul Românesc.

8. Cel mai tânăr dintre candidați, Sebastian-Constantin Popescu, este reprezentantul partidului Noua Românie.

9. Pe poziția a noua îl găsim pe John Ion Banu, fondatorul partidului Națiunea Română.

10. Fostul actor Mircea Diaconu, susținut de ALDE și Pro România completează lista candidaților. Are 69 de ani și a intrat în politică în 2008, când a fost ales senator pe listele PNL. Iar în 2012 a fost pentru câteva luni ministru al Culturii în cabinetul condus de Victor Ponta. În ultimii cinci ani a fost europarlamentar independent. Acum este susținut de Pro România și de ALDE.

11. Un alt actor și director de circ, Bogdan Stanoevici, este candidatul independent aflat pe poziția a 11-a a buletinului de vot. A fost ministru pentru românii de pretutindeni în guvernul Ponta.

12. Ramona Ioana Bruynseels, 39 de ani, este candidata Partidul Puterii Umaniste din România. A absolvit Facultatea de Drept din Cluj și are un masterat în managementul administrației publice la Școala de Guvernare John F. Kennedy, în cadrul Universității Harvard. A fost consilier de stat pentru mediul de afaceri în aparatul premierului Viorica Dăncilă.

13. Urmează cel mai bogat dintre candidați, cel puțin potrivit declarațiilor de avere. Viorel Cataramă, 64 de ani, candidează susținut de Partidul Dreapta Liberală, formațiune pe care a înființat-o după plecarea din Partidul Național Liberal. Este om de afaceri și a fost senator PNL.

14. Lista este încheiată de Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceșanu, care a decis să candideze independent la Președinție după tragedia de la Caracal în care nepoata sa a fost ucisă. Este președintele Asociației pentru Implementarea Democrației și președinte al Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *