Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a marcat, marţi, la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” de la Mihail Kogălniceanu a începerea lucrărilor de construcţie a unei noi piste de decolare-aterizare., brexit ,regatul unit al marii britanii si irlandei de nord, alegeri generale marea britanie 2024, alegeri
”La finalul acestei activităţi, ministrul Tîlvăr a evidenţiat faptul că alocarea constantă pentru bugetul Apărării a unui procent de 2% din PIB, începând cu 2017, ridicat la 2,5% din acest an, începe să producă efecte concrete, demonstrând realismul angajamentelor pe care Armata României şi le-a asumat pentru modernizarea tehnicii, echipamentelor de luptă şi a infrastructurii”, a transmis, marţi, Ministerul Apărării.
Ministrul precizează că ”aceste investiţii vor îmbunătăţi în mod semnificativ capacităţile de operare şi de instruire ale Forţelor Aeriene Române şi ale celor aliate care vor putea fi găzduite aici”.
În plus, potrivit ministrului, investiţiile ”vor contribui în mod semnificativ şi la dezvoltarea economică a comunităţilor locale – localitatea de reşedinţă, Mihail Kogălniceanu, dar şi celelalte unităţi administrativ-teritoriale din proximitate, prin crearea de noi locuri de muncă şi atragerea de investiţii importante pentru întregul judeţ Constanţa”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News