Skip to content
Societate

Ministerul Culturii va asigura suportul necesar în urma tragicului accident de lângă Biblioteca Naţională

news.ro

Ministerul Culturii a transmis că regretă tragicul accident care a avut loc, luni, în apropierea sediului din Bulevardul Unirii, nr. 22, şi că va oferi tot sprijinul necesar.

Totodată, suntem alături de autorităţile competente şi le asigurăm de tot suportul necesar. Terenul se află în proprietatea statului şi administrarea Ministerului Culturii, însă lucrările nu au fost solicitate sau contractate de către instituţia noastră. Urmează să ne adresăm Primăriei Sectorului 3 pentru a obţine toate informaţiile cu privire la existenţa documentaţiei necesare pentru lucrările efectuate”, se arată în comunicatul MC.

Un grav accident s-a produs luni, în Capitală, pe un şantier de lângă Biblioteca Naţională, şase muncitori fiind prinşi sub un mal de pământ. Trei au fost îngropaţi până la talie, reuşindu-se scoaterea lor, iar doi au fost complet acoperiţi cu pământ. Cei doi au fost căutaţi mai multe ore, ultimul fiind găsit după mai bine de patru ore. Şantierul aparţine Primăriei Sector 3, lucrarea fiind subcontratată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *