De Ziua Culturii Naționale, instituțiile publice de cultură din subordinea Ministerului Culturii deschid larg ușile pentru public. Propun un program bogat, care aduce împreună expoziții, spectacole, concerte, tururi ghidate, ateliere, proiecții de film și întâlniri cu artiști, cercetători și creatori, potrivit Mediafax.
Evenimentele dedicate Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie) au loc atât în București, cât și în orașe din întreaga țară, în spațiile și prin programele instituțiilor publice de cultură din subordinea Ministerului Culturii.
Biblioteca Națională a României propune expoziția „Expresii ale portului tradițional de pe teritoriul României în lucrări de grafică din colecțiile speciale ale Bibliotecii Naționale a României”, o incursiune în splendoarea și diversitatea vestimentației tradiționale, redată în 70 de desene și acuarele din colecțiile speciale.
Muzeul Național de Artă Contemporană al României (MNAC) invită publicul la un tur ghidat al expoziției „Răsucirea. Triumful provinciei, amurgul imperiilor” (15 ianuarie, 17:30, la parter), alături de curatorul expoziției, Călin Dan, urmat de un DJ set în cafeneaua muzeului (18:30) cu Zadiel.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









