Skip to content
Educație

Ministerul Dezvoltării a aprobat construcţia altor creşe

Inquam Photos / Ilona Andrei

Programul naţional de construcţie de creşe, derulat din 2021 de Ministerul Dezvoltării, prevede consctrucţia altor 10 creşe în fiecare parte a ţării, anunţă ministrul Cseke Attila.

Ministerul Dezvoltării susţine dezvoltarea echitabilă a localităţilor, de aceea, pentru fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi municipiu am aprobat construirea unei creşe sau două acolo unde numărul locuitorilor depăşeşte 100.000. Am aprobat finanţarea pentru primele 43 de creşe în noiembrie, iar acum am aprobat alte 10 noi construcţii în fiecare parte a ţării”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Ministrul dezvoltării a precizat că în urma aprobării finanţării, construirea acestor creşe noi, moderne, intră în proces de achiziţie publică, urmând ca, după aceea, să fie demarate lucrările de construcţie.

Conform actului normativ aprobat, se vor construi creşe mici, cu o capacitate de 40 de antepreşcolari în Câmpia Turzii, Galaţi, Oradea, Orăştie şi Vaslui, iar creşe mari, pentru 100-110 de copii în Deva, Galaţi şi Roman. În Bârlad şi Călăraşi vor fi construite creşe de dimensiuni medii, scrie news.ro.

Sprijinim educaţia timpurie a copiilor, tinerele familii şi tinerele mame în întoarcerea pe piaţa forţei de muncă după întemeierea unei familii şi terminarea concediului de creştere a copilului„, a conchis Cseke Attila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *