Ministerul Dezvoltării: Aproape 800 milioane de lei pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic

Veștea - media.pnl.ro
Sursa foto: media.pnl.ro

Ministrul Adrian-Ioan Veştea a semnat, luni, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, 56 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în valoare totală de 666.756.305,43 de lei, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează modernizarea străzilor şi a drumurilor de interes local, înfiinţarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a reţelelor de canalizare menajeră şi a staţiilor de epurare, construirea sau refacerea unor poduri, precum şi înfiinţarea unor reţele de distribuţie a gazelor naturale.

Tot astăzi, ministrul dezvoltării a semnat şi trei contracte, în valoare totală de 124.050.098,37 de lei, cu finanţare din Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, pentru consolidarea şi renovarea energetică a două unităţi de învăţământ şi a unei clădiri publice, arată sursa citată.

„Avem nevoie de implicarea tuturor autorităţilor locale, întrucât reducerea riscului seismic atât la clădirile publice, cât şi la blocurile de locuinţe este o responsabilitate comună, iar măsurile propuse se adresează deopotrivă cetăţenilor şi autorităţilor”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veştea, citat de bursa.ro.

Ministerul Dezvoltării mai precizează că, începând cu data de 1 august, a deschis cea de-a doua sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, iar beneficiarii pot încărca documentele necesare pentru accesarea fondurilor puse la dispoziţie în platforma digitală investitii.mdlpa.ro, fără a exista un termen limită.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL