Gestionarea cazurilor de violență în unitățile de învățământ sau în care sunt implicați preșcolari și elevi ar trebui să fie mai ușoară. Ministerul Educației a publicat pe site-ul propriu procedurile de urmat în fiecare caz în parte.
Procedura Ministerului Educației se referă la orice fel de fapte de violență, activități sau comportamente care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea copiilor ori a personalului unei unități de învățământ. Practic, sunt explicați pașii care trebuie urmați atunci când apar situații de violență între copii, când agresorul face parte din personalul unităților de învățământ sau dacă un angajat al acestora este victima unei agresiuni.
De asemenea, este descris felul cum trebuie acționat atunci când apar indicii că elevii sunt supuși violenței în afara școlii, dar și dacă există suspiciuni de consum de substanțe interzise sau de deținere a unor obiecte ce pot fi folosite în acte de agresiune la școală.
Potrivit documentului, angajații unității de învățământ sunt obligați să intervină imediat. Martorul trebuie să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să ceară ajutor la cabinetul medical. Raportarea cazurilor de violență se poate face de către elevi, părinți sau cadrele didactice verbal sau în scris, inclusiv confidențial, oricărui membru al personalului.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News