Renegocierea PNRR a redus penalizarea Ministerului Educației și Cercetării (MEC) cu 1 miliard de euro, anunță instituția vineri, 15 august. Ministerul păstrează doar investițiile și proiectele cu grad ridicat de maturitate, care pot fi implementate până la 31 august 2026.
Inițial, ministerul gestiona 17 investiții și 7 reforme pentru perioada 2021 – 2026, cu o valoare totală de 3,285 miliarde euro, pentru perioada 2021 – 2026.
„Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în calitate de coordonator de reforme și investiții pentru Componenta 15 – Educație a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), gestionează 17 investiții și 7 reforme cu o valoare totală alocată de 3,285 miliarde euro (în perioada 2021 – 2026). În cazul MEC, conform analizei realizate anul acesta de minister, împreună cu MIPE și reprezentanții Comisiei Europene, dacă proiectele s-ar fi desfășurat fără renegociere, țintele și jaloanele cu risc de neîndeplinire până în 31 august 2026 puteau conduce la o penalizare totală de aproximativ 1,7 miliarde euro”, precizează vineri Ministerul Educației.
Conform instituției, în urma renegocierii între Guvernul României și Comisia Europeană din acest an, au fost păstrate doar investițiile și proiectele cu un grad ridicat de maturitate, care pot fi implementate până la 31 august 2026, MEC reducându-și astfel penalizarea de la aproximativ 1,7 miliarde euro la 718 milioane euro.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News