Skip to content
Educație

Ministerul Educaţiei: Programul de ore remediale se va extinde şi pe parcursul anului şcolar 2021 – 2022

Inquam Photos / Octav Ganea
" "

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marţi, la Ploieşti, că programul de ore remediale va fi extins şi pe parcursul întregului an şcolar 2021 – 2022, pentru recuperarea pierderilor educaţionale înregistrate pe fondul pandemiei.

„Astăzi, (…) Ministerul Educaţiei va propune în legea de aprobare a ordonanţei prin care s-a instituit acest program de ore remediale extinderea acestui program care, în momentul în care vorbim, este valabil pentru semestrul 2 din anul şcolar 2020 – 2021, deci doar în semestrul ăsta. Conştientizând nevoia de recuperare a pierderilor educaţionale, acest program se va extinde şi pe parcursul întregului an şcolar 2021 – 2022″, a spus ministrul, într-o conferinţă organizată în cadrul Campaniei naţionale „Vaccinare şi testare pentru învăţare” Cîmpeanu a precizat că propunerea în acest sens va fi făcută în Comisia de învăţământ din Senat. „Exact la ora la care vorbim, sunt comisiile de învăţământ din Parlament – şi la Camera Deputaţilor şi la Senat. Propunerea va fi făcută la Senat”, a arătat ministrul, conform Agerpres.

" "
" "

Potrivit ministrului, niciun sistem de educaţie din lume nu a fost pregătit pentru această perioadă de criză sanitară, în care pierderile mari au fost mari şi foarte mari. „Această perioadă de criză pentru care nu numai sistemul de educaţie din România nu a fost pregătit, niciun alt sistem din lume – nici măcar din ţările cele mai avansate, către care ne uităm cu admiraţie – nu au făcut faţă acestei perioade. Pierderile sunt mari şi foarte mari”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a spus că apreciază efortul cadrelor didactice care au intrat nepregătire în regim online şi le-a fost greu să se adapteze la orele de acest fel. „Activităţile didactice au început şi finalitate. Evaluare, examinare. Îmi spune cineva că am avut evaluare, examinare relevantă? Că poate garanta cine a răspuns din spatele ecranului, atâta vreme cât noi am avut reticenţă şi la a cere să lucreze cu camera video deschisă? Toate aceste lucruri au generat pierderi. Pierderile sigur că se încearcă să fie recuperate prin programul naţional de ore remediale”, a mai spus ministrul. Cîmpeanu consideră că rezultatele înregistrate la simularea pentru examenul de Bacalaureat arată că atât elevii, cât şi profesorii s-au pregătit în acest sens, rata de promovare fiind mai mare cu unu – două procente în raport cu cea din anii 2016 – 2018. „Este extraordinar de important să ne putem întoarce la şcoală atunci când situaţia epidemiologică va permite cu prezenţă fizică. (…) Nu spun că după ce vom fi încheiat această pandemie ne vom întoarce la exact acelaşi stil pe care l-am lăsat în martie 2020. Nu ne vom întoarce la acelaşi stil. Că vrem sau că nu vrem, că ne place sau nu ne place, partea de predare online, partea de digitalizare a educaţiei, va fi mult mai accentuată după ce vom fi încheiat această criză sanitară. Ăsta este un lucru bun, dacă vom şti să îl aplicăm cum trebuie şi acolo unde trebuie”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *