Skip to content
Educație

Ministerul Educaţiei solicită inspectoratelor şcolare să limiteze sau să anuleze activităţile care implică deplasări în străinătate, precum şi manifestările colective

Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Educaţiei a cerut inspectoratelor şcolare să limiteze sau să anuleze activităţile care implică deplasări în străinătate, precum şi manifestările colective, iar programul „Şcoala altfel” să aibă loc în unităţile de învăţământ, informează news.ro.

Având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice determinate de creşterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecţii respiratorii acute şi gripă în unităţile de învăţământ, precum şi atenţionările Ministerului Sănătăţii şi ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a trimis o adresă către Inspectoratele Şcolare Judeţene/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Măsurile pe care inspectoratele ar urma să le transmită şcolilor sunt:

  • Limitarea/suspendarea/anularea tuturor activităţilor care implică deplasări în străinătate. În condiţiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul şcolar are obligaţia de a informa Direcţia judeţeană de sănătate publică, anterior revenirii în ţară, cu privire la destinaţie, durata deplasării şi numele persoanei/persoanelor. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unităţile de învăţământ, certificat medical/adeverinţă medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase.
  • Limitarea la maximum/suspendarea organizării oricăror manifestări colective şcolare sau extraşcolare (simpozioane, conferinţe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau naţional).

Ministerul Educaţiei şi Cercetării recomandă ca activităţile planificate în cadrul Săptămânii „Şcoala altfel” să se desfăşoare în sediul/incinta unităţilor de învăţământ, evitând în acest mod riscul apariţiei unor cazuri de îmbolnăviri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *