Ministerul Energiei a semnat alte 21 de contracte de finanţare pentru investiţii din Fondul pentru Modernizare

Sursa foto: Sebastian Burduja

Ministerul Energiei a semnat alte 21 de contracte de finanţare pentru investiţii din Fondul pentru Modernizare pentru dezvoltarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum. Valoarea totală a proiectelor finanţate se ridică la 80.754.091,32 lei (16.230.673,18 euro), din care 74.530.403,15 lei (14.979.781,15 euro) reprezintă finanţarea acordată prin Fondul pentru Modernizare. ”Semnarea acestor contracte sprijină tranziţia energetică a României şi ne apropie cu încă un pas de obiectivul nostru de a asigura energie curată şi accesibilă pentru toate comunităţile”, a spus ministrul Energiei.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat 21 de contracte de finanţare în cadrul apelului din Fondul pentru Modernizare: Programul – cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei.

Proiectele semnate vizează sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru comunităţile locale, beneficiarii fiind instituţii publice.

Valoarea totală a proiectelor finanţate se ridică la 80.754.091,32 lei (16.230.673,18 euro), din care 74.530.403,15 lei (14.979.781,15 euro) reprezintă finanţarea acordată prin Fondul pentru Modernizare.

Potrivit ministerului, capacitatea totală instalată prin aceste proiecte va fi de 11,67 MW.

”Semnarea acestor contracte sprijină tranziţia energetică a României şi ne apropie cu încă un pas de obiectivul nostru de a asigura energie curată şi accesibilă pentru toate comunităţile. Prin acest program, am finanţat până acum 165 de contracte cu primării, universităţi şi instituţii publice, cu o valoare totală de peste 510 de milioane de lei, din care 444,3 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile. Prin aceste contracte, comunităţile locale şi entităţile publice pot dezvolta parcuri fotovoltaice sau eoliene sau microhidrocentrale pentru autoconsum. În cele mai multe cazuri, investiţiile acestea acoperă până la 70% din consumul propriu, de la iluminat public şi până la utilităţile şcolilor. Beneficiarii finali sunt, întotdeauna, cetăţenii. Ei vor simţi direct efectele pozitive ale acestor investiţii, de la facturi mai mici la electricitate, la un mediu mai curat şi mai sănătos. Aceste investiţii vor reduce costurile cu energia la nivel local, vor crea noi locuri de muncă şi vor îmbunătăţii calitatea vieţii cetăţenilor”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Lista beneficiarilor cuprinde comunele Almaş, Bârzava şi oraşul Ineu (jud. Arad), comuna Adunaţii Copăceni (jud. Giurgiu), comunele Pischia şi Pietroasa (jud. Timiş), comunele Ernei şi Bălăuşeri (jud. Mureş), comuna Ciurea (jud. Iaşi), comuna Urmeniş (jud. Bistriţa-Năsăud), comuna Sânmartin (jud. Bihor) oraşul Târgu Cărbuneşti (jud. Gorj), comuna Găvăneşti (jud. Olt), comuna Balta Albă (jud. Buzău), comuna Rebricea (jud. Vaslui), municipiul Galaţi şi comuna Smârdan (jud. Galaţi), municipiul Curtea de Argeş, comuna Ciucea, jud. Cluj (amânată), comuna Lupeni (jud. Harghita) şi comunele Vârciorog şi Pocola (jud. Bihor).

Prin semnarea contractelor de finanţare de astăzi, entităţile publice beneficiare vor putea produce energie electrică pentru propriul consum şi astfel vor reuşi să-şi reducă costurile cu utilităţile, iar banii economisiţi vor putea fi folosiţi pentru alte proiecte în comunităţile locale, precizează ministerul.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: