Ministerul Energiei anunţă vineri că a luat notă de amenzile aplicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) celor patru furnizori (traderi) care au manipulat piaţa energiei electrice, amenzi care au atins niveluri record. Ministrul Sebastian Burduja afirmă că amenzile record, de peste 537 de milioane lei, trebuie să fie un semnal către toţi cei care se gândesc că pot face profituri mai mari dacă nu respectă legea.
Potrivit ministerului, ”ministrul energiei, Sebastian Burduja, a solicitat public ANRE, încă din luna august 2023, să verifice modul în care furnizorii de pe piaţa de gaze şi energie electrică respectă prevederile OUG27/2022”.
”Chiar dacă Ministerul Energiei nu are drept legal de control asupra furnizorilor companii private din energie, acesta va continua să îşi exercite misiunea de garant al interesului şi protejării cetăţeanului, de reglementator al cadrului legal pentru o competiţie deschisă şi loială în piaţa de energie”, arată instituţia.Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a declarat că ”cei care încalcă prevederile legale şi afectează piaţa de energie trebuie să răspundă exemplar”.”Amenzile record aplicate celor patru societăţi, de peste 537 de milioane lei, trebuie să fie un semnal către toţi cei care se gândesc că pot face profituri mai mari dacă nu respectă legea. De la preluarea mandatului am avut un dialog constant şi pozitiv cu ANRE privind modul în care furnizorii de pe piaţa de gaze şi energie electrică respectă legislaţia în vigoare, ANRE fiind singura instituţie abilitată să efectueze aceste verificări.Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News