Skip to content
Economie Societate

Ministerul Energiei: Consumul de gaze pe parcursul iernii e asigurat. Cu electricitatea sunt probleme

Chiar dacă situația rezervelor de gaze nu este atât de bună ca în anii trecuți, consumul pentru această iarnă este asigurat, a declarat Doru Vișan. Secretarul de stat în Ministerul Energiei a precizat, însă, că situația pe piața de energie electrică nu este, însă, atât de bună, scrie B1.

„Curba de consum este asigurată pentru acesta iarnă, de asta vă asigur, (…), dar nu suntem în situația anilor trecuți, atunci când stăteam mai bine”, a declarat Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei, la conferința „Energie pentru Responsabilitate”.

Vișan a indicat, însă, posibile slăbiciuni pe partea de aprovizionare cu energie electrică, pe parcursul iernii. De fapt, problemele de aprovizionare ar fi atât de mari, încât Guvernul a fost nevoit să sisteze lucrările de la o centrală termală.

„Situația la gaze este mult mai bună (decât a altor resurse energetice – n.r.) (…), dar, din păcate, situația pe piața de energie electrică (…) nu este atât de bună. Am fost nevoiți să reconfigurăm capacitățile vechi de la Iernut (Centrala de la Iernut – n.r.), să reconfigurăm oprirea planificată pentru circuitul răcire și lucrările care s-au făcut acolo, astfel încât să avem și în această iarnă cei 300 MW minim pe care i-am avut tot timpul”, a mai declarat secretarul de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *