Ministerul Energiei semnează contracte PNRR pentru stocarea energiei și producția de panouri fotovoltaice

Sursa foto: Ministerul Energiei - România

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, joi, două contracte de finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ce vizează dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice şi promovarea investiţiilor în lanţul valoric al celulelor şi panourilor fotovoltaice.

“În această vară, am văzut toţi cât de importante şi necesare sunt investiţiile în capacităţile de stocare a energiei electrice. Pe lângă rolul în echilibrarea sistemului, capacităţile de stocare ne permit să putem beneficia energia ieftină şi verde produsă de parcurile solare şi eoliene şi atunci când nu bate soarele sau nu bate vântul. Astfel vom avea o energie mai sigură şi mai ieftină. Astăzi am semnat primele două contracte din apelul lansat ca parte a PNRR – investiţia 4.3. În plus, trebuie să reducem dependenţa de importurile de panouri fotovoltaice din ţările din afara UE, de aceea sprijinim cu bani nerambursabili investiţiile româneşti în producţia celulelor şi panourilor fotovoltaice. Am semnat tot astăzi primul contract, care va sprijini construcţia unei fabrici de panouri fotovoltaice, de la zero, la Sfântu Gheorghe”, a declarat, joi, Sebastian Burduja, citatb într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Energiei.

Potrivit documentului citat, în cadrul apelului referitor la Investiţia 4.3 – Capacităţi de stocare a energiei electrice (baterii) – au fost semnate două contracte de finanţare menite să sprijine dezvoltarea unor noi capacităţi de stocare a energiei electrice.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: