Ministerul Energiei vizează preluarea terenurilor lacurilor de acumulare pentru concesionare în hidro-stocare

Sursa foto: Paul Barbulescu

Ministerul Energiei vrea să poată prelua în administrare, la cerere, terenurile aparținând lacurilor de acumulare permanente din România a căror execuție a fost finanțată cu fonduri alocate de la bugetul de stat, pentru a le concesiona investitorilor în capacități hidro de stocare de energie cu acumulare prin pompaj (CHEAP), relevă date analizate de Profit.ro.

 

″La solicitarea Ministerului Energiei, terenurile aparținând lacurilor de acumulare permanente a căror execuție a fost finanțată din fonduri alocate de la bugetul de stat trec în administrarea acestuia, cu avizul autoritatii publice centrale în domeniul apelor, în scopul  concesionării sau subconcesionarii  pentru dezvoltarea capacităților de stocare de energie, în conformitate cu prevederile stabilite prin reglementările aplicabile″, se arată într-un proiect legislativ.

Contractele de concesiune vor include și clauze care să asigure coordonarea regimului de exploatare pentru a respecta toate folosințele multiple ale acumulărilor, inclusiv irigațiile, apă potabilă, protecția împotriva inundațiilor, și alte folosințe, folosințe care vor fi reglementate de Administrația Națională Apele Române (ANAR), stabilirea responsabilităților financiare pentru întreținerea și modernizarea infrastructurii hidrologice, inclusiv partajarea costurilor între concesionar și administratorul existent, precum și respectarea normelor europene și naționale privind protecția mediului și eficiența energetică.

Actualii administratori sau deținători vor colabora cu Ministerul Energiei pentru a asigura realizarea obiectivelor naționale de securitate energetică și tranziție verde, prin dezvoltarea capacităților de stocare de energie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: