Ministerul Energiei a lansat în consultare publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Energie verde”, un program multianual de investiţii pentru oraşe verzi şi sistemele centralizate de termoficare, care va fi implementat în perioada 2024-2030, a anunţat vineri ministerul.
Conform sursei citate, programul are un buget total de 4 miliarde de lei.
„Autorităţile locale din România au nevoie de surse de finanţare consistente pentru a asigura energie sigură, accesibilă şi verde pentru cetăţeni şi pentru creşterea calităţii vieţii în comunităţile lor.”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat într-un comunicat al ministerului.
Programul are ca scop sprijinirea unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) şi a operatorilor şi producătorilor de energie termică din Sistemele de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET).
„Autorităţile locale din România au nevoie de surse de finanţare consistente pentru a asigura energie sigură, accesibilă şi verde pentru cetăţeni şi pentru creşterea calităţii vieţii în comunităţile lor. Nu ne putem limita doar la fondurile europene, de aceea venim în completare cu un program multianual prin care instituţiile publice şi producătorii de energie termică vor putea finanţa proiecte de energie verde, eficienţă energetică şi construire, modernizare şi dezvoltare a sistemelor de încălzire-răcire din oraşele ţării. Programul este corelat cu alte surse de finanţate disponibile autorităţilor locale, respectând principiul complementarităţii. România se dezvoltă ca lider în tranziţia energetică, iar rolul nostru trebuie să fie acela de a stimula prin toate mijloacele administrative posibile rolul oraşelor în acest proces. În premieră pentru ministerul nostru, programul va fi finanţat din emisiunile de obligaţiuni verzi ale Ministerului de Finanţe. Lucrăm cu ministrul Boloş şi echipa de la MF pentru un nou instrument dedicat dezvoltării urbane a României”, a spus ministrul Energiei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News