Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 682,5 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 80 de luni, la un randament mediu de 6,55% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 772,5 milioane de lei.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna august 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,1 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 600 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News