Ministerul Finanțelor a emis deja un nou ordin pentru modificarea și completarea procedurilor de anulare a unor obligații bugetare restante, respectiv amnistia fiscală, indicând în mod specific criterii și pași actualizați pentru anularea datoriilor din anii anteriori, potrivit termene.ro.
Noul ordin prevede ca „La stabilirea plafonului de 5.000 lei prevăzut la art. XVI din ordonanța de urgență se iau în considerare obligațiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, rămase nestinse la această dată, astfel cum sunt definite la art. I alin. (2) din ordonanța de urgență, cu excepția celor prevăzute la art. I alin. (6) și art. XVIII din ordonanța de urgență”.
În vederea stabilirii obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv potrivit prezentului articol, „organul fiscal ia în considerare toate aceste obligații bugetare pe care debitorii persoane fizice le datorează, indiferent de sistemele informatice în care acesta le are înregistrate”, se mai precizează în document.
Categorii de obligații bugetare și modalități de anulare
Obligațiile bugetare la care se face referire în acest ordin includ atât datorii principale, cât și accesorii, precum dobânzi și penalități. Acestea se pot anula printr-o procedură standardizată, ce implică consultarea tabelului definitiv de creanțe întocmit de administratorul sau lichidatorul judiciar.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News