Skip to content
Politică

Ministerul Finanțelor, în luptă cu birocrația: comunicarea dintre companii și ANAF se va face online

Saptamana Financ/iara

Reprezentanți din Ministerul Finanțelor Publice (MFP) au făcut un anunț esențial pentru mediul antreprenorial din România. Comunicarea cu Fiscul se va face printr-o nouă modalitate.

Concret, companiile ar putea avea o Declarație Unică de anul viitor, iar comunicarea cu Fiscul se va face online, susțin reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, potrivit hotnews.ro.

„O să începem și pentru companii cu Spațiul Virtual Unic, cu obligația de a comunica doar prin această modalitate. De la 1 ianuarie, și pentru unii și pentru alții (adică și persoane fizice și juridice) asta va fi obligația. Nu este nicio altfel de abordare. Nu se va mai bugeta niciun fel de hârtie, timbru, absolut nimic”, au spus aceștia, într-o întâlnire cu presa.

Ei au mai arătat că se gândesc la comasarea mai multor declarații pentru firme, încercându-se chiar realizarea unei Declarații unice.

„De comasat o să vedem dacă putem. Nu vor mai fi câte sunt astăzi, una singură vedem dacă este posibil, dacă nu vedem care este cea mai ușoară formă”, au mai arătat reprezentanții MFP.

Declarația unică a fost depusă de peste 750.000 de persoane fizice (circa o treime – online), din estimarea de un milion, dar este posibil să se depășească 800.000.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *