Skip to content
Politică

Ministerul Finanțelor trage câștigătorii de la Loteria Fiscală în piept. Premiile, ilegale?

În Legea Loteriei fiscale scrie negru pe alb că prima cifră extrasă din urne este cifra unităţilor. Or, statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor şi Loteria Română a stabilit la fiecare dintre cele şase extrageri, în afara legii, că prima cifră extrasă este cea a sutelor. Astfel, la prima extragere din istorie, când s-a câştigat cu un bon de 6 lei, cei îndreptăţiţi să ia premiul erau cei cu bonuri în valoare de 600 de lei.

Potrivit Ordinului ministrului Finanţelor Publice 417, din aprilie 2015, prima cifră extrasă din urnă pentru determinarea sumei de pe bonul câştigător este cifra unităţilor, apoi cifra zecilor şi apoi cifra sutelor.

Or, la fiecare extragere, Ministerul Finanţelor a aprobat o extragere greşită, de fiecare dată prima cifră extrasă fiind cea a sutelor.

Extragerea trebuia să fie simplă, întâi se stabilea ziua din care ar trebui să fie bonul, iar, apoi, suma de pe el. La prima extragere, cea în care a fost considerat câştigător un bon din 7 februarie, de 6 lei, 18.215 persoane au revendicat premiul. Astfel, din fondul maxim de câştiguri de 1 milion de lei s-a împărţit tuturor şi fiecare a primit în jur de 50 de lei. Potrivit legii, bonul câştigător ar fi fost unul cu valoarea de 600 de lei.

Speriaţi de numărul mare de câştigători şi de faptul că s-ar putea bagateliza Loteria fiscală, deşi fiecare câştigător s-a dus să-şi revendice premiul, responsabilii Ministerului Finanţelor au schimbat brusc regulile, prin Legea 166/2015, într-un mod curios, care a îngropat practic Loteria fiscală. Legea 166 nu a schimbat modul de extragere, deci extragerile de i-au urmat au rămas ilegale. Astfel, după nouile reguli, numărul maxim de câştigători a fost fixat la 100. Dacă numărul revendicărilor depăşeau 100, câştigătorii intrau într-o altă tombolă, anulând astfel senzaţia de câştig sigur, şi, o dată cu ea, succesul Loteriei fiscale.

Toate sumele câştigate până acum la Loteria bonurilor fiscale ar trebui astfel returnate, iar adevăraţii câştigători puşi în drepturi, informează romaniatv.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *