Ministerul Finanţelor vrea să împrumute 6,5 miliarde de lei de la bănci în luna noiembrie

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie, împrumuturi în valoare de 5,7 miliarde de lei de la băncile comerciale, la care se poate adăuga suma de 795 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 6,495 miliarde de lei, este cu 95 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în octombrie, de 6,405 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 7 noiembrie va fi organizată licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 400 milioane de lei, cu scadenţa în 27 octombrie 2025, scrie Agerpres.

De asemenea, pe parcursul lunii noiembrie 2024, vor fi organizate licitaţii pentru nouă emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 5,3 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (795 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitaţii pentru trei emisiuni de obligaţiuni de câte 700 milioane lei, în 7 noiembrie, 18 noiembrie şi 21 noiembrie, pentru două emisiuni de 600 milioane lei, în 11 noiembrie şi 25 noiembrie, şi pentru patru emisiuni de câte 500 milioane lei, în 4 noiembrie, 14 noiembrie, 21 noiembrie şi 28 noiembrie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: