Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat Comisiei Europene rambursarea a 900 milioane euro

Sursa foto: pixabay
Sursa foto: pixabay

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (POCU), a transmis Autorităţii de Certificare şi Plată (ACP) din cadrul Ministerului Finanţelor, spre certificare şi rambursare, declaraţii de cheltuieli în valoare totală de 608 milioane euro.

„Doar în ultimele zile au fost transmise declaraţii de cheltuieli de peste 900 de milioane de euro care vor adăuga în curând la totalul sumelor rambursate de către Comisia Europeana. Sunt bani de care ţara are nevoie şi vor ajunge la beneficiari în scurt timp.  Săptămânile viitoare vom depune alte solicitări de plată de nivel similar, pentru că vreau ca ritmul de aducere a banilor în economia noastră să fie cel mai rapid. Am tot spus că ţintim o rată maximală de absorbţie până la închiderea exerciţiului financiar 2014-2020, adică la finalul acestui an, dar dincolo de cuantificarea absorbţiei stau, în fapt, finanţările pe care toate proiectele aflate în implementare le primesc pentru a putea finaliza lucrările şi a-şi aduce aportul la economia locală, regională şi naţională”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, conform comunicatului de presă al MIPE.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: