Ministerul Justiţiei anunţă că iniţiază un proces de consultare privind necesitatea şi modalităţile de completare a cadrului normativ în privinţa infracţiunilor contra vieţii, inclusiv a situaţiilor de femicid. Potrivit Ministerului Justiţiei, o soluţie ar fi instituirea în cuprinsul infracţiunii de omor calificat a unei circumstanţe agravante speciale.
Ministerul Justiţiei a făcut acest anunţ luni, „având în vedere preocuparea generată în spaţiul public de săvârşirea unor infracţiuni contra vieţii, în special ca urmare a receptării, la nivelul societăţii, a unei poziţii vulnerabile a anumitor categorii de persoane”, precum şi „îngrijorarea exprimată inclusiv de către Parlamentul României în această privinţă, în calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului român, dar şi „constatând existenţa în cadrul mai multor legislaţii naţionale a unor soluţii legislative care se îndepărtează, în cazul infracţiunilor contra vieţii, de soluţia tradiţională a unei reglementări generale/egalitare şi se orientează uneori – ca răspuns la diferitele situaţii particulare – către o reglementare mai specifică”.
Astfel, pornind de la dispoziţiile în vigoare ale Codului penal care incriminează faptele de omor, Ministerul Justiţiei anunță că „va iniţia consultări cu toţi actorii relevanţi astfel încât să decidă dacă sunt necesare intervenţii legislative asupra respectivelor dispoziţii ale Codului penal şi, dacă o astfel de necesitate va fi stabilită, să identifice soluţiile optime de reglementare, apte să contribuie suplimentar la realizarea acestui deziderat”.
Potrivit Ministerului Justiţiei, o astfel de soluţie poate consta în instituirea în cuprinsul infracţiunii de omor calificat a unei circumstanţe agravante speciale constând în suprimarea vieţii unei persoane pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel. În aceste cazuri, fapta ar urma să constituie infracţiunea de omor calificat, pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Zeci de cazuri de femicid în România în acest an
De la începutul anului, în România cel puțin 38 de femei au fost ucise, fie de partenerii lor de la acea vreme, fie de foști parteneri.
În luna iunie, mii de persoane au protestat în fața Guvernului pentru a cere autorităților măsuri ferme pentru a preveni violența de gen. „Ne-am săturat de vorbe goale”, „Peste tot poliție, nicăieri justiție”, „Indiferența hrănește violența” și „Sute de femei sunt moarte, asta nu este dreptate” – au fost unele dintre mesajele lor.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News