Ministerul Muncii anunţă că va implementa, de la 1 ianuarie 2024, prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, împreună cu Banca Mondială şi cu sprijinul autorităţilor locale din întreaga ţară, Venitul Minim de Incluziune, un program focalizat pe cei vulnerabili care înlocuieşte Venitul Minim garantat şi Ajutorul pentru Susţinerea Familiei. ”În acest fel se reduce birocraţia, dar cresc şi beneficiile pentru persoanele vulnerabile”, precizează ministerul.
”Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, împreună cu Banca Mondială şi cu sprijinul autorităţilor locale din întreaga ţară vor implementa, de la 1 ianuarie 2024, Venitul Minim de Incluziune (VMI). Beneficiari vor fi doar cei care au cu adevărat nevoie”, anunţă ministerul.
Potrivit instituţiei, ”este un program focalizat pe cei vulnerabili care înlocuieşte Venitul Minim garantat şi Ajutorul pentru Susţinerea Familiei”.
”În acest fel se reduce birocraţia, dar cresc şi beneficiile pentru persoanele vulnerabile vizate. Copiii din familiile beneficiare de Venit Minim de Incluziune trebuie înscrişi la şcoală şi vor beneficia automat şi de bursa socială. Beneficiari vor fi doar cei care au cu adevărat nevoie pentru că, odată cu beneficiile, cresc şi responsabilităţile. Cei apţi de muncă primesc sprijin din partea statului, dar sunt şi încurajaţi să îşi găsească un serviciu”, explică ministerul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News