Numărul contractelor de drepturi de autor și convenții civile în România a ajuns la aproximativ 155.000, potrivit datelor Ministerului Muncii, transmite HotNews. Într-o serie de date anterioare, transmise aceleiași publicații, numărul acestora era mai mic cu 60.000 în 2024.
Potrivit datelor, 83% din contractele pe drepturi de autor sunt în limita a 1-3.700 de lei lunar, adică 120.000 de posesori de contracte, dintre care 53.000 sunt femei.
Beneficiarii de contract pe drepturi de autor sunt o categorie privilegiată fiscal. În cazul în care persoana respectivă are și venituri salariale (carte de muncă în altă firmă) sau pensii, firma care plătește drepturi de autor are un cost total de 5.319 lei la 5.000 de lei net pentru creator, față de 8.740 lei cât are costuri de companie pentru un angajat pe carte de muncă.
Ce categorii intră în categoria drepturilor de autor
- Muzică, film și audiovizual (compunere, interpretare, scenaristică, regie, producție audio/video).
- Publicații și jurnalism (scriitori, autori de manuale, jurnaliști, traducători, redactori).
- Artele vizuale și design (artiști plastici, arhitecți, designeri grafici și industriali, fotografi, ilustratori).
- Software, IT și jocuri video (programe de calculator originale, aplicații, jocuri digitale).
- Literatură, teatru și opere dramatice (autori de piese, scenografi, dramaturgi).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News