Ministerul Muncii, după ce Klaus Iohannis a promulgat noua Lege a pensiilor: Va aduce ECHITATE între pensionari

Sursa foto: Facebook/Administrația Prezidențială a României

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale arată, într-un comunicat de presă, că noua Lege a pensiilor promulgată de președintele Klaus Iohannis „va aduce echitate între pensionari și va consolida principiul contributivității”.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a promulgat legea privind sistemul public de pensii.

„Legea va aduce echitate între pensionari și va consolida principiul contributivității. Este cea mai amplă reformă a pensiilor. Proiectul a fost realizat împreună cu experții Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale care au confirmat că noua lege este sustenabilă și va aduce stabilitate sistemului de pensii din România. Reforma este la fel de importantă și pentru salariați: răsplătește munca și #contributivitatea, încurajează natalitatea și stimulează continuarea studiilor”, conform Ministerului Muncii.

„Mamele se pot pensiona mai devreme cu șase luni pentru fiecare copil”

„În 2024 aducem respect pentru pensionarii români:

  • Majorarea pensiilor, în ianuarie, cu 13,8%
  • Recalcularea, în septembrie, a tuturor pensiilor din sistemul public:
    – se vor introduce puncte suplimentare pentru stabilitatea în muncă;
    – se vor lua în calcul veniturile nepermanente contributive (sporuri, acord global, prime, al 13-lea salariu);
    – mamele se pot pensiona mai devreme cu șase luni pentru fiecare copil pe care l-au crescut”, conform oficialilor ministerului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: