Ministerul Muncii afirmă, după indexarea valorii tichetelor de masă cu un ban, că această valoare este stabilită de specialişti în baza unei formule de calcul neschimbate, prevăzută de lege. „Această valoare a rezultat prin înmulţirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creşterii preţurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică„, explică reprezentanţii ministerului.
„Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabileşte prin aplicarea unei formule de calcul clare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 privind Normele de aplicare ale Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare”, arată Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă transmis joi.
Prin urmare, ultima indexare a valorii tichetelor de masă, cu un ban, a rezultat în urma calculelor făcute în baza formulei şi indicatorilor economici prevăzuţi de lege.
Coaliția de guvernare, o bombă cu ceas gata să explodeze. Trei soluții pentru a detensiona lucrurile
Povestea TIR-urilor transformate în unități mobile de Terapie Intensivă. Unele dintre ele s-au stricat
Florin Roman (PNL): Nu cred că îi face bine lui Vlad Voiculescu dacă încercăm să găsim țapi ispășitori în alte curți decât cea a Ministerului Sănătății
Ministrul Sănătății, un nou gest sfidător la adresa lui Cîțu: a postat pe Facebook despre tragedia de la Victor Babeș, chiar în timp ce premierul dădea declarații
Silviu Mănăstire: Arafat, TIR-urile ATI pe care le-ai inventat, pe care le-ai băgat în sistemul DSU, omoară oameni!
„Această valoare a rezultat prin înmulţirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creşterii preţurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, calculat ca raport între nivelul mediu realizat al acestui indice pe ultimul semestru constituit din 6 luni calendaristice întregi şi nivelul mediu al aceluiaşi indice pe penultimul semestru, raportat la prevederile art. 33 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018”, scrie în comunicat.
Ministerul Muncii mai arată că, potrivit prevederilor art. 32 alin.(1) din Legea nr. 165/2018, valoarea nominală maximă a biletelor de valoare prevăzute de prezenta lege se indexează, semestrial, după cum urmează:
a) în cazul tichetelor de masă, cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică;
b) în cazul celorlalte bilete de valoare, cu indicele inflaţiei comunicat de Institutul Naţional de Statistică, în funcţie de evoluţia tarifelor/preţurilor la serviciile/bunurile a căror contravaloare poate fi achitată cu aceste bilete de valoare, potrivit acestei legi.