Reprezentanţii Ministerului Muncii au transmis, sâmbătă, că sistemul de asistenţă socială va fi reformat „din temelii”, deoarece prin pachetul legislativ aprobat de către Guvern şi trimis Parlamentului nu vor mai putea fi date licenţe din birou, fără vreo verificare pe teren, iar „clienţii misterioşi” vor putea vedea ce se întâmplă în centre şi apoi vor anunţa Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
De asemenea, „beneficiarii nu vor mai putea fi ascunşi prin subsoluri şi plimbaţi dintr-un centru în altul pentru că întregul sistem va fi digitizat”, iar cei care încalcă legislaţia vor suporta inclusiv consecinţele legii penale şi amenzile cresc de cinci ori, până la 100.000 de lei.
„Se reformează din temelii sistemul de asistenţă socială! S-a terminat cu licenţele date din birou fără vreo verificare pe teren! S-a terminat cu licenţele provizorii prelungite la infinit!(…)”
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News