Skip to content
Politică

Ministerul Muncii și-a redus organigrama cu 100 de posturi. Din 40 de posturi de conducere au rămas 28

Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a anunţat miercuri, pe Facebook, referindu-se la noua organigramă a ministerului, că a fost redus numărul demnitarilor, respectiv cabinetele demnitarilor, şi au fost eliminate posturile de directori generali, astfel că de la 424 posturi existente în prezent s-a ajuns la 323, iar numărul posturilor de conducere a scăzut de la 40 posturi la 28.

Ieri, Guvernul a aprobat noua organigramă a MMPS. Am redus numărul demnitarilor, cabinetele demnitarilor respectiv am eliminat posturile de directori generali. De la 424 posturi existente în prezent la 323. De la 40 posturi de conducere la 28. În ultimii ani, sub motivaţia creşterii veniturilor, tendinţa a fost să se încurajeze promovările. Funcţiile însemnau, de multe ori, puterea semnăturii. Angajaţii pregătesc lucrările”, anunţă Violeta Alexandru miercuri, pe Facebook.

Ea spune că, dacă faci din subiectul reorganizării unei instituţii publice o prioritate, cam 2 luni durează evaluarea situaţiei, depăşit etapa lui „Nu se poate”, analiza opţiunilor, comparaţia cu structuri similare din alte ţări, consultarea cu toţi cei care doresc să se implice, procedura de avizare.

Nu este o experienţă pe care să o înveţi dintr-o carte, dar dacă te apleci cu seriozitate pe subiect şi eşti determinat să iei decizii, se poate”, precizează ministrul.

Ea mai afirmă că evaluările competenţelor şi, mai ales, a eficienţei #lamuncă trebuie făcute serios.

O spun direct, cu toate ostilităţile din sistem pe care le atrag, nu se lucrează eficient. Există o stare de confort şi o lipsă de asumare care inhibă pe cei care au dispoziţie să facă treabă. Este nevoie de multe ingrediente pentru a face administraţia performantă. Mergem mai departe. Lucrăm acum la schimbările din ANOFM, IM, ANPIS şi CNPP. Caut să duc activitatea Ministerului Muncii înspre eficienţă”, afirmă Violeta Alexandru, potrivit News.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *