Skip to content
Europa

Ministerul Proiectelor Europene a transmis Comisiei Europene Acordul de Parteneriat pentru perioada de programare 2021-2027

gds.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis Comisiei Europene în mod oficial documentul care stabileşte viitoarele linii strategice de finanţare şi complementaritatea dintre fondurile şi programele specifice Politicii de Coeziune în perioada de programare 2021-2027, precum şi posibilităţile de finanţare a nevoilor de dezvoltare din alte surse financiare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi seară, de MIPE, în perioada următoare România va putea transmite progresiv Comisiei Europene şi programele operaţionale, în funcţie de încheierea negocierilor informale cu Comisia Europeană pentru fiecare în parte.

Valoarea totală a finanţării politicii de coeziune şi politicii de pescuit pentru 2021-2027 se ridică la 31,5 miliarde euro. Potrivit News.ro, documentul transmit Comisiei Europene este publicat pe site-ul MIPE.

De asemenea, MIPE anunţă că, în şedinţa de Guvern de joi, a fost aprobată negocierea şi semnarea Acordului de contribuţie între România şi Uniunea Europeană pentru instrumente de garantare în valoare de 550 milioane euro, finanţate în cadrul Componentei 9 din PNRR. Suma totală alocată pentru implementarea Componentei 9 care sprijină o serie de reforme şi investiţii menite să consolideze mediul de afaceri din România este de 1,25 miliarde euro.

Ministerul anunţă că instrumentele de garantare se referă la Garanţia de portofoliu pentru rezilienţă, cu o alocare de 300 milioane euro, respectiv Garanţia de portofoliu pentru acţiune climatică, cu o alocare de 200 milioane euro, principalele beneficii pentru IMM-uri prevăzând reducerea cerinţelor de garanţii, dobânzi mai reduse pentru împrumuturile garantate, scadenţe extinse şi finanţarea de către instituţiile de credit a întreprinderilor sau proiectelor cu grad de risc mai mare.

Al treilea instrument financiar pentru investiţii, cu o alocare de 50 milioane, se referă la eficienţa energetică în sectorul rezidenţial şi al clădirilor. Este prevăzută extinderea măsurilor ecologice, durabile şi legate de climă în sectorul rezidenţial. Vor putea fi finanţate proiecte care vizează:

– Eficienţa energetică: investiţii în eficienţă energetică implementate în sectorul rezidenţial şi în sectorul clădirilor;

– Energie regenerabilă – investiţii ale comunităţilor şi actorilor locali în surse proprii de energie în sectorul rezidenţial, inclusiv proiecte pentru dezvoltarea de surse regenerabile.

Potrivit ministerului, cele 3 instrumente vor fi implementate prin Programul InvestEU care constituie cadrul unic de punere în aplicare a instrumentelor financiare la nivel centralizat prin integrarea instrumentelor existente pe perioada cadrului financiar anterior.

Acordul de contribuţie cu Comisia Europeană prevede constituirea unui compartiment pentru România în cadrul programului InvestEU, implementarea instrumentelor financiare fiind asigurată de Fondul European de Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Acordul de contribuţie va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului, conform prevederilor OUG nr. 124/2021, semnarea reprezentând îndeplinirea încă unui jalon asociat primei tranşe a împrumutului din cadrul PNRR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *