Skip to content
Politică

Ministerul Sănătății anunță noi posturi pentru rezidenți

informatii-pretioase.ro
" "

Ministerul Sănătăţii propune suplimentarea cu 700 de posturi pentru unităţile finanţate integral de la bugetul de stat, dintre care 500 pentru serviciile de ambulanţă şi 200 pentru medicii rezidenţi.

Prevederile sunt cuprinse în proiectul de modificare a Hotărârii de Guvern privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.

" "

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, citate de romaniatv.net,  la concursurile de rezidenţiat pe posturi în specialităţi paraclinice, epidemiologie, igienă, medicină de laborator, precum şi în specialitatea medicină de urgenţă sau medicină de familie, medicii rezidenţi optează pentru posturi în cadrul serviciilor de ambulanţă sau direcţiilor de sănătate publică. Întrucât numărul de posturi alocat acestor instituţii este insuficient pentru încadrarea medicilor rezidenţi care vor promova concursul, este necesară suplimentarea acestora.

Proiectul prevede suplimentarea cu 200 a numărului de posturi alocate medicilor rezidenţi, pentru a putea fi încadraţi pe posturi în specialităţi deficitare în unităţi finanţate integral de la bugetul de stat.

Impactul financiar determinat de majorarea numărului maxim de posturi pentru medicii rezidenţi este de 501.600 de lei lunar, fără cote şi de 615.000 de lei lunar, inclusiv cote.

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *